Simţul mirosului este de 10.000 de ori mai precis decât simţul gustului, putând fi detectate mii de izuri. Cercetătorii au condus numeroase studii pentru a descoperi cum ne ajută acest simţ să întărim memoria, să ne relaxăm, dormim sau chiar să ne creştem libidoului.

Merele verzi reduc pofta de mâncare

 

Pofta de mâncare, poate fi scăzută dacă miroşi merele verzi. Studiile realizate la Smell & Taste Treatment and Research Foundation din Chicago au demonstrat că acest miros reduce pofta de mâncare. Aşadar, poartă cu tine o sticluţă cu esenţă de mere verzi şi miroase-o din când în când pentru că asta te-ar putea ajută să tai din numeroasele gustări de peste zi.

 

 

Portocala sau lavanda te relaxează

 

 

Mirosul de portocală sau cel de lavandă ajută mult persoanele anxioase, oferind o stare de relaxare, făcându-ne mai optimişti şi mai calmi. Adaugă câteva picături de ulei de portocală sau lavandă în cadă, când faci baie, astfel stresul va pleca imediat.

 

Uleiurile esenţiale pentru atenuarea crampelor menstruale

 

 

Un studiu realizat în Coreea în 2006 a arătat faptul că 15 minute de masaj abdominal cu uleiuri esenţiale, timp de o săptămână înainte de menstruaţie, scade la jumătate disconfortul abdominal.

Dacă ai şi tu această problemă, într-o loţiune din ulei de migdale adaugă doua picături de ulei de lavandă şi o picătură de ulei de trandafir şi fă-ţi masaj abdominal o data pe zi, cu o săptămână înainte de începerea menstruaţiei.

 

Pudra de bebeluşi, lavanda şi aroma de plăcintă de dovleac pentru creşterea libidoului

 

 

Pe lângă toate acestea, şi aroma de castravete, ca şi cea de lemn dulce cresc fluxul sangvin vaginal. Foloseşte pudra de bebeluşi după duş sau învită-ţi partenerul la o cină, unde să aşezi pe masă şi castraveţi, iar la desert, pregăteşte-i o plăcintă cu dovleac. Chiar şi niște lumânări astfel parfumate îşi vor face treaba.

 

Grepfrut roz pentru a te simţi mai tânără

 

 

 

Aroma de grepfrut roz ne influenţează percepţia asupra vârstei, determinându-ne să ne considerăm atât pe noi, cât şi pe ceilalți, mai tineri cu 3 ani. Un parfum de grepfrut roz sau un ulei esenţial cu această aroma poate fi aplicat când mergi la întâlnire romantic.

Distribuie articolul: