După ce am aflat că vara trecută a adus pe lume o fetiță, interpreta Christina Aguilera a ținut în mare taină exteriorul celui de-al doilea copil al său. Ieri, însă, a cedat ispitei și a postat pe Instagram prima poză cu micuța Summes Rain!

Păzea, încă o divă își dorește să cucerească lumea”, scrie Aguilera pe Instagram. Micuța de aproape șase luni este foarte activă și deja se târăște de una singură.

Christina Aguilera a născut-o pe Summer Rain la mijlocul lunii august a anului trecut. Deși își dorea o naștere naturală, Christina a născut prin cezariană. Aguilera a devenit mamă pentru prima oară încă acum șase ani, când a venit pe lume fiul său, pe nume Max. Băiatul s-a născut din căsătoria cu Jordan Bratman.

Pe Matt Rutler, Christina l-a întâlnit în 2010, pe platourile de filmări a producției „Burlesque”. Cei doi s-au logodit de „Ziua Îndrăgostiților” în 2014, iar despre sarcină au anunțat imediat peste o săptămână.

Conform postărilor de pe rețelele de socializare, cântăreața a lucrat în studioul de înregistrări până în ultimele zile. 

Tot până în ultimele săptămâni de la naștere, vedeta a participat la o ședință foto asbsolut provocatoare. Nu era pentru prima oară când Aguilera a pozat nud, în perioada sarcinii. Vedeta a participat la o astfel de ședință foto și în perioada primei gravidități, din precedenta căsătorie. Atunci, însă, Christina nu s-a fotografiat atât de provocator!

La ședința foto a participat, de altfel, și Matt Rutler, tatăl nou-născutei fetițe. 

Foto: Instagram, vmagazine.com

Distribuie articolul: