Alex Calancea, dacă e şi Band în extensie pe afişele concertistice, să ştii că vei avea parte de un spectacol sută la sută live. În spate stă instrumentistul Alex Calancea şi echipa sa, care nu se mulţumeşte cu jumătăţi de valoare. Totul a început de la o „echipă de nebuni după chitară”, care se adunau să petreacă timpul în curtea şcolii. Mai târziu a fost Alex Calancea Band, creat pentru a o însoţi pe Olia Tira în turnee prin Germania. S-a menţinut, pentru a dezbate mitul că totul e fonogramă pe scena moldovenească şi rezistă pentru că sunt 12 al naibii de buni profesionişti adunaţi în echipă. La mijloc e mai mereu o mare iubire pentru ELE. Exersam până la răni sângerânde, dar nu ştiam notele şi am mers la Politehnică…

„Prin clasa a cincea am început a cânta la chitară, apoi am trecut la chitara bas. S-a început totul ca o joacă, cu o doză de fanatism, apoi. Alături de băieţi repetam până când îmi sângerau degetele, alunecând pe strune. Trofeul era unul pe măsura timpurilor: locul I la concursul tinerelor talente în raion sau ceva de acest fel.
Prin clasa a şaptea, am fost invitat să cânt alături de cei mai mari, cu „bărbaţi adevăraţi”.

Necunoscând notele, armonia, după şcoala medie, Alex a mers la Politehnică. Trei ani au fost de ajuns şi prea mult să înţeleagă că nu e a lui: „Am luat material didactic referitor la solfegiu, armonie, note, am studiat timp de jumătate de an şi am încercat să intru la Institutul de Arte”. A început a citi lista celor admişi de la sfârşit, dar, minune, era nr. 2 pe listă! Apoi, s-a transferat la conservator, unde predă şi până în prezent chitara bas şi contrabasul în jazz: „În plus, sunt copleşit de proiecte. Recunosc, uneori mă alint să le aleg…” – aşa începe povestea unui veritabil artist, cu plete, cu chitară bas, cu fani, cedând aventurile nocturne prin cluburi în favoarea ceaiului de la bucătărie cu iubita, în armonie.

Renumit sau solicitat? În Moldova ca în SUA

– Aţi devenit un nume de referinţă când vine vorba de concertele live, bune. E convenabil să fii renumit în Moldova?
– Nu sunt pe atât de renumit, pe cât solicitat… Care-i diferenţa? Renumit e atunci când eşti vedetă în show-biz, cu extensie mai mare. Renumit aş spune eu, e Dan Bălan pentru Moldova, pentru că ştie toată lumea de el. Ceilalţi sunt mai solicitaţi ca alţii. Eu sunt basist, sunt şi sound-producător, mai fac aranjamente. Comenzi am multe şi-mi permit să mă alint, să aleg ceea ce-mi convine, inclusiv realizez comenzi pe Internet, banii îi primesc tot pe Internet.

Ambalaj, bani, nu neapărat talent = VIP?

– Vă consideraţi VIP?
– Ca să fii VIP trebuie să ai mofturi şi bani cu care să-ţi satisfaci mofturile.
Uneori VIP-ul nu are nimic în comun cu talentul…VIP-uri sunt oameni cu fiţe, oameni cu bani mari, pe care dacă-i vezi într-un restaurant, să ştii că e de lux, nu e o cantină sau un bar de mahala. E un om cu alt standard: altfel se îmbracă, altceva mănâncă, are maşină mai fiţoasă… dacă vrea să-şi filmeze un videoclip, o face în Franţa sau Grecia… pe bani mulţi. Şi mulţi vor veni şi-l vor aplauda, pentru banii lui…

Părerea mea e că, totuşi, oameni talentaţi, celebri, în Moldova, avem mai mulţi decât VIP-uri.

– Artistele, interpretele noastre sunt mai mult VIP-uri sau mai mult – talente?
– Sunt câteva talente, 2-3 de top, restul „talentate”, dar care au muncit mai puţin. Sunt multe pe care le ajută înfăţişarea, ambalajul… Eu apreciez, totuşi, la cât de bine reuşeşti să ieşi din hotare. Cum ar fi, să zicem, românca Inna, care face furori în topurile internaţionale. Modesta noastră ieşire din ultimii ani se rezumă la… succesul Nataliei Barbu la Eurovision. Atât.

– Dar anual, la Potcoava de Aur, sala Palatului Naţional e plină până la refuz cu oameni care vor să asculte live hiturile de peste an. Nu înseamnă oare că muzica e bună, că există cerere?
– Muzica e bună, dar piaţa e prea mică. Apoi, o piesă e de succes, dacă ea e ascultată de milioane, dacă intră în topuri internaţionale. Astfel, artistul e cotat, atinge alte înălţimi, are turnee, înregistrări. Piesele artiştilor noştri, în cel mai bun caz, nimeresc la Potcoava de Aur – un concert în care se investeşte pentru imaginea postului de radio Noroc, mai mult decât se câştigă din manifestare. Dar e unul pe an şi doar la Chişinău.

După sponsor şi… rochiţe

– Ce-ar însemna să ieşi din hotare?
– Peste hotare se investeşte foarte mult în piesă, imagine şi promovare. Sunt bani mulţi şi producătorul, cel care îşi asumă o bună parte din investiţii, se străduie să câştige. Trebuie, evident, să ai şi un sponsor generos. La noi, poţi avea un sponsor mic cu şanse pe potrivă. De cele mai dese ori banii ajung pentru nişte fonograme, câteva rochiţe, un articol în care pretinzi a fi VIP. Dar să fiu înţeles corect,  vorbesc acum despre culisele scenei, care abundă de kitch.

– Avem mai multă frumuseţe sau mai mult talent pe scena moldovenească?
– Mai multă frumuseţe, cred.

Gafele versus „O! Acesta-i de-al nostru, îl susţinem!”

– „Soarele, pentru toţi românii, la Bucureşti răsare”, spunea Ioan Slavici. Exemplul Valentinei Naforniţă, al lui Dan Bălan, Nataliei Barbu şi al lui  Cătălin Josan, arată că stelele scenei noastre se aprind mai uşor tot la Bucureşti? De ce?
– Nu-mi pot explica până la capăt acest fenomen. Sunt artişti cu calităţi vocale bune aici, dar publicului cedează comparativ cu cei trecuţi prin şcoala bucureştiului, chiar dacă unii dintre cei din urmă par a fi mai slăbuţi. Acolo înveţi un pic mai mult, dar esenţial: arta de a te vinde ca produs. Pentru „aici” e vorba de o stagnare psihologică, probabil.
Acasă, ca să devii cumva remarcat, trebuie ori să faci o gafă mare … ori să revii de la Bucureşti şi toţi să zică: „O! Acesta-i de-al nostru, îl susţinem!”

– În competiţia muzică populară vs de estradă, care câştigă în Moldova şi de ce?
– Se pare că cea populară, inclusiv artiştii câştigă mai mult. O petrecere de familie, fără acest gen de muzică e de neînchipuit. La urma urmei, moldovenii sunt campioni la nunţi şi cumetrii. Cât priveşte estrada: ori piesele nu sunt suficient de bune, ori calea spre inima publicului nu e bine aleasă ori… ceva cu siguranţă lipseşte.
– Poate vreo fază gen Lady Gaga… pentru a încuraja depăşirea stagnării estradei moldoveneşti?
– Ar fi o idee. De fapt, e o strategie întreagă. Nimic prea nou decât riscul de a se expune şocant experienţelor. Dar ideile deja se consumă, nu te poţi repeta si nici fi mereu în trend. O să vedeţi că, în curând, se va auzi că aceasta bea, sau se droghează… va dispărea pentru un timp şi va reapare… tratată, fresh, cu piese noi, în formă ş.a.m.d. Un scenariu cunoscut, cu mici diferenţe, în spatele căruia stă o echipă de invidiat.

– La noi de unde să se-nceapă?

– Dacă nu sunt bani de echipă, atunci de la piese calitative, de la refuzul de a coborî mai jos de anumite standarde, de la încercat să se facă şi artă, nu doar piese de dragul vedetismului sau a banului.
– Şi dacă marele public, în sezon, e pe la nunţi şi cumetrii?
– Petreceri corporative se fac în toată lumea. Şi în Moldova, deseori neanunţat, vin la astfel de petreceri vedete de înaltă clasă. Dar, una e să fii invitat ca să cânţi piesa ta şi alta e să mimezi neruşinat vocea altcuiva sub fonogramă…
– Totuşi, ce trebuie să predomine: talentul sau marketingul?
– Trebuie combinate. E mai uşor să administrezi un talent şi e o artă să scoţi profit valorificând suficient un talent. Mi-ar plăcea să am un producător, un manager, ca eu să mă ocup doar de ceea ce-mi place mai mult. Dar aşa cum show-biz-ul nostru încă nu e dezvoltat la acest nivel, eu sunt cel cu calculele şi cu notele. Nu se merită încă să întreţii o echipă de producători şi creatori de imagine.
– Are Moldova impresari buni?
– Îmi place Igor Dânga, producătorul Zdob şi Zdub, ar fi nr. 1. Apoi Serghei Orlov, impresarul Olei Tira. „Eu nu ştiu ce cântă Olia Tira, dar ştiu că ea există!” auzisem o vorbă. Asta înseamnă că producătorul îşi face bine treaba.

Principalele ELE (şi un EL) din viaţa lui Alex Calancea

– Mama , Iubita, şi Chitara, sunt cele care mă fac fericit şi împlinit.
– Ce este dragostea?
– E cea fără de care nu faci nimic în viaţă. E la originea inspiraţiei.
– Din dragoste se poate ierta orice?
– Din dragoste nu faci multe după care ar urma să ceri des iertare. Eu nu sunt omul care să ţin pică. Mă enervez repede, îmi trece repede. Nici chiar trădarea nu poate fi absolvită de iertare. Timpul lecuieşte multe.Unele, importante la moment, pierd din intensitate apoi. Iertarea este tot o artă. Eu practic Yoga de ani buni. Am învăţat aici o lecţie în plus. De armonie. 

– Artiştii sunt mai compatibili cu viaţa nocturnă, cu turneele, cu factori mai de risc pentru familie. Care-i soluţia?
– Să-ţi găseşti jumătatea care te înţelege. Apoi, viaţa de club am trăit-o până la epuizare în studenţie şi am schimbat-o cu plăcere pe linişte şi chiar localuri unde nu se fumează.

Cât despre familie, ambii suntem cu muzica în gene, dar nu prea vorbim acasă despre serviciu. Cel puţin, aşa a fost până acum 2 ani, când duetul nostru jazz-punk-rock-ist s-a ales cu o „notă” în plus – Damian. Când a început să bată cu lingura în farfurii, mai în glumă, mai în serios, i-am adus din Franţa nişte tobe speciale. Se descurcă băiatul. Vecinii au zilnic muzică live. Sper să nu fie prea supărăcioşi!

Distribuie articolul: