Are 3 copii şi de mai bine de 27 de ani este îndrăgostită de acelaşi bărbat, pe care îl urmează oriunde ar fi delegat. Crede că ţara noastră este o bijuterie ascunsă, pe care o poţi descoperi doar venind aici. Despre familie, politică, dar şi perspectivele Moldovei, am vorbit cu soţia fostului ambasador al SUA la Chişinău, Charla Chaudhry. Această doamnă m-a întâlnit binevoitoare şi deschisă, iar conversaţia cu ea mi-a spulberat orice stereotip de genul celui că femeile de Ambasadori sunt reci şi-şi văd de viaţă, în timp ce soţii lor sunt la muncă.
Interviul cu doamna Chaudhry a avut loc chiar atunci când ea îşi pregătea bagajele, ca să se întoarcă alături de familie în Statele Unite. Încă pe atunci ne-a spus ca nu poate accepta faptul că nu se va mai reîntoarce în Moldova, mai ales ca stăbunicii ei au locuit cândva în Basarabia.

„Cel mai extraordinar eveniment în viaţa mea a fost căsătoria cu Asif Chaudry”

De mai bine de 27 de ani sunt împreună: el, american de origine pakistaneză, ea americancă. Întotdeauna glumeau că s-au întălnit doi săteni, unul dintr-o localitate din Pakistan şi altul din statul Washington.
Povestea lor de dragoste a rezistat, după cum ne spune Charla Chaudhry, fiindcă au păstrat pasiunea, dar şi pentru că au avut ideauri comune. Totuşi, la început de cale conjugală le-a fost foarte greu, fiindcă veneau din culturi şi religii diferite — ea creştină, el musulman.

Un sfert de secol mai devreme

„Când m-am căsătorit cu soţul meu, el era un student străin venit să-și facă doctoratul la o universitate din oraşul meu de baştină din SUA. Pe atunci era un băiat zbuciumat, cu puţini bani, avea doar o pereche de adidaşi (râde), iar prietenii mei îmi spuneau: „O, Doamne, ce ai de gând să faci?”
Dar pentru mine a fost ca şi atunci când întâlneşti pe cineva şi ştii că este acea persoană specială, şi sincer nu aveam habar că va deveni vreodată ambasador. Când m-am căsătorit cu el, mă gândeam că, cel mai probabil, va putea ajunge profesor la universitate, mai ales că în localitatea în care trăiam nu erau alte variante de angajare decât ca agricultor, profesor sau muncitor”, își amintește ea.

Despre diferențe

Charla Chaudhry spune ca Asif venea dintr-o cultură în care bărbatul este capul familiei şi dacă nu existau compromisuri şi respect reciproc, atunci cel mai probabil relaţia nu dura. „Soţul meu vine dintr-o cultură în care bărbatul este foarte influent, iar eu am fost crescută de o mamă foarte puternică şi era greu de imaginat ce va urma.
Totuşi, eram îndrăgostiţi şi am încercat să facem un parteneriat în care nu exista un soţ şef sau o soţie leader, noi am vrut să mergem umăr la umăr. Asta ne-a ajutat în special când trebuia să facem față problemelor. Pentru noi asta a fost soluţia optimă.”

Moldova este o bijuterie ascunsă

„Înainte de a veni în Moldova nu ştiam absolut nimic despre această ţară. De fapt, este foarte interesant, e ca și cum ar fi fost sortit să venim aici. Nu era o ţară în care ne doream să venim sau despre care ştiam ceva. Acum, consider că a fost un noroc orb, sa venim aici şi să ne simţim ca acasă.
Când am aflat că soţul meu a fost numit ca Ambasador în Moldova, am început să cautăm în Google unde este ţara vostră — am aflat că este o ţară agricolă din fosta Uniune Sovietică. Ne gândeam că va fi ca în Moscova, unde am trăit ceva timp, dar experiența Moldovei a întrecut aşteptările noastre.”

Exact peste o lună după ce au păşit pe meleagurile nostre, Charla Chaudhry a aflat că străbunicii ei au locuit cândva în Moldova: „Părinţii din partea mamei erau germani. În perioada sec. 18-19, mulţi nemţi veneau în regiunile voastre, ei se mai numeau Black Sea Germans (nemți de la Marea Neagră, n.r.) şi familia mea era printre ei. Nici nu mi-am dat seama că voi fi vreodată acolo unde ei au emigrat.
Ceea ce ştiam era că au emigrat prin Odesa. Dar vestea a venit peste o lună după ce ne-am stabilit aici. O verişoară de a mea mi-a scris că a făcut nişte cercetări genealogice şi a descoperitc că străbuneii mei au trăit într-un spaţiu numit Basarabia. Atunci am rămas perplexă. De atunci şi până astăzi am vizitat multe sate din Moldova.”

Cum se văd femeile din Moldova
„Depinde despre care femei vorbim. Când mă uit la femeile din sate, văd că viaţa lor este una deloc uşoară. Dar cred că asta se întâmplă în toată lumea: femeile sunt printre categoriile discriminate, ele trebuie să lupte ca să fie auzite, femeile sunt cele care trebuie să menţină familia unită, ele trebuie să-şi susţină soţii, soţii trebuie să-şi susţină femeile la fel, dar deseori ele trebuie să lupte şi pentru asta. Eu cred că însuşi faptul că eşti femeie, indiferent unde te-ai afla, în America sau în Moldova, implică o luptă permanentă.”

Moldova – de ce ne temem? De schimbări…
„Moldova este ca o piatră preţioasă ascunsă, iar mesajele pe care le aud alţii despre ţara voastră, precum că ar fi cea mai săracă ţară din Europa, sau cu probleme, se spulberă odată ce vin aici.”
Charla crede că Moldova are de depăşit anumite bariere pentru a putea merge pe calea dezvoltării: „Voi aveţi persoane care probabil sunt speriate de schimbări, din diverse motive, şi cu cât aceștia înaintează în vârstă, cu atât mai mult se tem de schimbări.
Cred că pentru început moldovenii trebuie să conștientizeze acest lucru şi să înţeleagă de unde vine frica, pentru a putea face faţă situaţiei.”

Despre curaj și oportunități
Dacă o rogi să-ți creioneze un portret, o schiță a omului nostru, îți trasează în câteva fraze o imagine perspicace: „În acelaşi timp, eu îi văd pe moldoveni foarte curajoşi. Văd aici tineri care se avântă pentru a-şi căpăta libertatea, pentru a avea posibilitatea de a călători, pentru a avea posibilitatea de a se angaja, tineri care nu-şi doresc ca mamele lor să lucreze în Portugalia sau în alte ţări și vor ca familia lor să fie unită, să lucreze aici.
Ca mamă şi soţie, urăsc ce li se întâmplă familiilor din Moldova, unde atâţia părinţi se află peste hotare, dar în acelaşi timp înţeleg de ce se întâmplă așa. Cred că ai nevoie de mult curaj ca sa-ţi laşi în ţară copiii, soţul şi mama care deja este bătrână şi să trăieşti într-o ţară străină. Ceea ce văd aici nu este o lipsă de curaj a oamenilor, ci mai degrabă o lipsă de oportunităţi.”

Distribuie articolul: