Cezara Kolesnik este pictorița care cucerește și emoționează prin motivele sale desprinse din copilărie, câmp înflorit, cer înstelat, casa părintească. Deși a studiat mult la Chișinău, spiritul de artist i-a deschis căile spre lume: a ales să studieze pictura, expertiza și istoria artelor la Universitatea Sorbona 4.

În prezent, este prinsă în mrejile a două orașe francofone: Parisul și Bruxelles-ul. Deși s-a stabilit în Franța, artista și-a deschis un atelier în Belgia, iar asta o motivează să călătorească permanent.

De cât timp respirați cu ceea ce se numește artă făcută din dragoste? A obținut pictorița Cezara Kolesnik, ceea ce este ”al Cezarului”?

Arta nu poate fi altfel decât din dragoste și cu dragoste. Respir și trăiesc pictura de când eram copil, deși la acel moment toate activitatile erau potrivite vârstei, cu singura diferență a vizitelor în atelierele artiștilor din Chișinău, lucru care cred că mi-a lăsat acel miros de ulei în memorie. Cât despre arme, pictura e o armă foarte tacută, aici, dificultatea este în a găsi acele mici detalii care vor trezi, vor mișca, vor pune întrebări.

Cât despre ce a obținut pictorița Cezara Kolesnik, acest drum al creației, al artelor, este un drum foarte lung și nu întotdeauna „glamouros”, cum ar părea dintr-o parte. Majoritatea consideră că a fi pictor sau artist e ceva foarte frumos: nu ai ore de birou, nu ai program fix, faci ce vrei sau ești tot timpul în vacanță. Cand realizezi o expoziție și vin oameni interesanți, care percep lucrul tău, atunci cred că te apropii cumva de ce e al „Cezarului”.

Dacă ar fi să existe un nume pentru stilul pictural al Cezarei Kolesnik, care ar fi el? Dar care este sursa primordială de inspirație a acestui stil?

Sunt foarte des întrebată de stil, aș vrea să precizez că acum, în lumea artelor nu mai e atât de importantă și actuală noțiunea de „stil”, fiindcă deja are o anumită conotație manieristă, vorbind de un „stil” anume sau „stilul care aminteste de cineva”. Vorbind de „stil”, de fapt vorbim de un intreg univers artistic, acest spațiu caracteristic fiecaăui artist cu subiectele și culorile sale. În universul meu artistic, o mare parte o ocupă copiii și copilăria. Pictura pe care o realizez eu este profund umanistă, axată pe trăirile și amintirile personajelor mele, care desigur sunt trăirile artistului și publicul se identifică ușor cu ele. 

Ce înseamnă ”a fi artist în Moldova” și ”a fi artist într-un stat european”?
Eu nu știu ce înseamnă să fii artist în Moldova, fiind că nu am activat acolo, dar, din câte văd, știu și înțeleg: nu e greu, dar e practic imposibil, de asta am o admirație deosebită față de artiștii din RM, care continuă să creeze făra a avea nicio recunoștință sau atenție din partea statului în care activează.

E trist să vad cum țara din care vin aleargă după o identitate și o recunoștiță în exterior, uitând că identitatea ține de cultură și a nu avea nicio politică culturală de la independența țării pâna acum: asta e tragic. Artiștii nu sunt luați în seamă, nici cei tineri, nici cei care și-au consacrat viața artelor, toți știu asta și pe nimeni nu-l doare. Dar trebuie să înțelegem că identitatea, căutarile noastre și afirmarea vine doar atunci când vom valorifica talentele nu doar cu medalii la sfârșitul vieții sau post mortem.

Cât de dificil este, în secolul nostru, să perpetuezi aceste modele inspirate din casa părintească? Vă teleportați în copilărie, ori de câte ori pictați?

Foarte des mă gândesc la copilăria mea, dar și a altor copii, cei contemporani, în Moldova de azi. Nu întotdeauna ceea văd, mă bucură, eu observ aproape peste tot în Moldova copii triști și uitați de lume, poate asta continuă să mă motiveze ca să-i pictez să vorbesc despre tristețea lor.

Dacă ar fi să dați nume copiilor care apar pe tablourile Dv, care ar fi ele?

Toți copiii mei au nume: Kolia, Ionela, Cleopatra, Ghiță, Misha, Ileana ș.a.

Cum începe ziua de lucru a pictoriței Cezara Kolesnik, de fiecare dată când pășește pragul atelierului său?
Cel mai greu e să ajungi pâna la atelier și, odată ce ai ajuns, să începi să lucrezi ceva; de multe ori te lași sustras de probleme cotidiene, curățenie etc. Ziua mea începe cu o plimbare prin parc sau prin cartier, cu Goran, cățelul meu, pe urmă vine momentul preferat de a bea cafea și a-mi citi mesajele pe Internet, de obicei, după amiază cobor la atelier și, dacă prind câteva ore pentru a crea ceva simt că ziua nu a trecut degeaba. Foarte des, te pornești să lucrezi, dar nu poți prinde unda creatoare, concentrarea. Sunt și perioade când, pur și simplu ai nevoie să gândești, să discuți, să analizezi, nu să pictezi.

Povestiți-ne puțin despre prima expoziție la care au fost prezentate tablourile Dv. Ce sentimente v-au învăluit atunci și cum a reacționat publicul la pictura inedită a Cezarei Kolesnik?

Prima mea expoziție a avut loc la Chișinău, la Casa Cărții „ Petru Movilă”, în iunie „„1999, eram, desigur foarte emoționată, fiind mai ales și proaspată absolventă a Colegiului de Arte, îmi amintesc că a fost foarte multă lume și toți cu flori, lucru care nu se întâmplă în Europa. Au fost oameni din lumea artelor, jurnalști, critici, scriitori și colegi. Ca la o expoziție de debut, am simțit că publicul e copleșitor de indulgent, dar cred că e normal, având în vedere că autorul avea 18 ani.

Parisul a fost în lista Dv de vise?
E foarte important să ai vise, să crezi în ele și să lucrezi la realizarea lor, chiar dacă totul pare imposibil. Știu că sună banal, dar, de fapt, este adevărat și orice persoană de succes va spune aceste cuvinte. Cât despre Paris, nu a fost tocmai un vis, dar așa s-a întâmplat: uneori se întâmplă și ce nu visezi.

La ce expoziție de creație artistică ați participat ultima oară?
Câteva săptămâni în urmă, am fost invitată să-mi prezint lucrările într-un Centru Spa foarte cunoscut, care, în fiece lună face prezentarea unui nou artist din Bruxelles și o degustație de vinuri din întreaga lume, la fiecare eveniment fiind alți producători. Îmi place când expozițiile nu sunt stresante, ci dimpotrivă ai timp și atenție ca să vorbești cu toată lumea, te simti respectat și apreciat.

E dificil să știi că tabloul, în fața căruia exprimi tot ce înseamnă talent și sinceritate, va fi îndrăgit și cumpărat de cineva?
Nu este deloc dificil, deoarece fiecare tablou își are cumpărătorul său, adică persoana care îl va „adopta” și va trăi cu el o viață, persoana care are nevoie de acest tablou. Asta nu poate fi dificil, ci dimpotriva extrem de motivant pentru creație.

Am văzut o galerie întreagă de tablouri semnate ”Cezara Kolesnik”, la sediul Ambasadei Republica Moldova în Belgia (Bruxelles). Cum s-a născut acest parteneriat care vă leagă nestingherit de ”acasă”?
În 2011, am avut două expoziții importante la Bruxelles și Luxembourg, la Comisia Europeană, prima fiind proiectul „Podul de Flori spre Europa”, inițiat de Ludmila Bulgar, unde au participat alți doi artiști din RM, Natalia Plamadeala și Dumitru Verdianu; cea de-a doua expoziție la Luxembourg a fost doar cu lucrările mele. În cele din urmă, lucrarile au fost repatriate la Bruxelles și, în acest, fel au fost expuse și la Ambasada Republicii Moldova. Din această expoziție „neorganizată” cred că s-a născut o tradiție: Ambasada RM de la Bruxelles continuă să prezinte regulat artiști din Moldova. Îmi pare un lucru frumos și necesar.

Dacă am vrea să cunoaștem mai multe despre tablourile Cezarei Kolesnik, cum o putem face?

Îmi place foarte mult sa vorbesc despre mine la persoana a treia, mă simt ca Alain Delon. Există un web site: www.cezarakolesnik.com, care are o galerie întreagă de tablouri și un magazin online, unde se pot achizționa lucrările sau trimite mesaje direct de pe site, în cazul unor comenzi mai speciale. Aproape toți existăm pe rețelele sociale sau avem site-uri personalizate, bloguri, iar cei mai fericiți au și ateliere.

Surse foto: Arhiva personală, LeaderSHE, Ana Maria Agafiței

Distribuie articolul: