La sfârșitul acestui weekend, în peste 70 de țări ale lumii a fost celebrată Ziua Tăticilor. Cu această ocazie, internauții s-au grăbit să publice pe internet mesaje și fotografii înduioșătoare, prin care au adus omagii taților lor. Printre vedetele care au celebrat acest eveninement în sânul familiei se numără și Celine Dion. Ce mesaj emoționant a publicat aceasta pe internet, îți spunem mai jos.

„René, ești cel mai bun tată, din câți copiii doresc să aibă, iar pentru mine ești cel mai bun soț, din câți o femeie viează să aibă în viața ei. Ne înveți în fiecare zi ce înseamnă determinarea, curajul, neprihănirea și dreptatea. Te iubim azi mai puternic ca ieri și mai puțin decât mâine. Fii fericit de Ziua Tatălui”, a comunicat Céline ieri, pe contul său oficial de Facebook. Cântăreața de origine canadiană a ținut să distribuie pe internet și o fotografie proaspătă, din arhiva familiei.

Céline este căsătorită cu interpretul canadian René Angélil deja de 21 de ani. Vedeta este mai tânără decât soțul său cu 26 de ani, însă acest lucru nu i-a împiedicat să formeze unul dintre cele mai frumoase cupluri din industria muzicală. Cei doi educă împreună 3 copii, printre care și doi gemeni.

De dragul soțului său, Céline Dion a renunțat, temporar, la cariera sa muzicală. René Angélil a suportat, în 2013, o operație de eliminare a unei tumori canceroase, care i-a solicitat o perioadă lungă de recuperare.

„După ce a reflectat foarte serios, Céline Dion (46 de ani) a luat decizia de a amâna pe o perioadă nedeterminată toate activităţile ei profesionale, cu scopul de a se concentra 100% asupra stării de sănătate a soţului ei şi a familiei sale”, anunța un comunicat de presă, anul trecut.

Foto: Facebook

Distribuie articolul: