Celebrul Premiu al Păcii, acordat de Uniunea Editorilor și Librarilor din Germania, se oferă în acest an lui Serhii Zhadan, cunoscutul scriitor ucrainean, aflat de la începutul războiului în orașul natal, Harkov, unde sprjină ca voluntar armata ucrainiană.

Aducem un omagiu scriitoului și muzicianului Serhii Jadan, care, prin opera sa impresionantă, precum și prin atitudinea sa civic umanitară se dedică semenilor aflați în război, ajutându-i cu prețul vieții sale.
În romanele, eseurile și poeziile sale, Jadan ne conduce într-o lume care a trecut prin schimbări zguduitoare dar care, în același timp, trăiește din tradiție. Textele sale spun cum războiul și distrugerea devastează lumea și cutremură oamenii. Scriitorul descoperă un limbaj propriu care ne dezvăluie fiecăruia în parte imaginea halucinantă a ceea ce mulți dintre noi am refuzat să vedem. Atent și plin de empatie, pe un ton poetic și radical, Serhii Jadan explorează modul în care poporul ucrainean, în ciuda tuturor violențelor, încearcă să ducă o existență independentă, în care să domine pacea și libertatea.”

Primul Premiu al Păcii a fost decernat în 1950. Valoarea financiară a premiului e de 25 de mii de euro. Laureați ai Premiului Păcii au fost scriitorii: Vaclav Havel, Peter Esterhazy, Mario Vargas Llosa, Amos Oz, Octavio Paz, Hermann Hesse, Max Frisch, Margret Atwood, David Kermani, Svetlana Aleksievici, Orhan Pamuk, Susan Sontag ș.a..
„Premiul promovează toleranța în plan internațional prin premiază acele personaități care au contribuit la idealurile de pace și umanitate prin operele și activitățile lor excepționale, mai ales în câmpul literaturii, științei și artelor. Nu există criterii naționale, rasiale sau religioase în selecția laureaților.”

În 2022 Sehii Jadan a obținut și Premiul pentru libertate al Fundației Frank Schirrmacher, și Premiul pentru literatură BERD (împreună cu traducătorii Reilly Costigan-Humes și Isaac Stackhouse Wheeler). De asemenea, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură de către Academia Poloneză.

„Ca persoană publică, Jadan este sexy și tare. Muzica lui e punk post-proletar, poezia lui e lirică, iar romanele amintesc de William Burroughs și beatnici, cu ocazionala intruziune a realismului magic, în stil latino-american.” (The New Yorker)

Serhii JADAN s-a născut în 1974, la Starobilsk, Ucraina, și a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Harkiv. În anul 1995 debutează cu volumul de poezie Generalul Iuda, urmat de Pepsi (1998). Publică apoi mai multe antologii de poezii, poeme și povestiri: Balade de război şi reconstrucţie (2001), Maradona (2007), Etiopia (2009) și altele. Big Mac este primul volum de proză scurtă, apărut în 2003, urmat de romanele Depeche Mode (2004), Anarchy in the UKR (2005) și Voroșilovgrad (2010). În 2014 a publicat antologia de nouă povestiri și treizeci de poeme Mesopotamia. Romanul Internat apare în 2017, la Editura Meridian din Cernăuți. Serhii Jadan a primit peste 20 de premii și distincţii, atât în Ucraina, cât și în străinătate. Versurile lui au fost puse pe muzică de cele mai cunoscute formaţii rock din Ucraina.
La Editura Cartier au apărut Jazz în Donbas (Voroșilovgrad), 2017, Internat (2021) și Anarchy in the UKR (2021). În curs de apariție: Depeche Mode.

Cărțile lui Serhii Jadan pot fi procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
Sau comandate online pe cartier.md: https://cartier.md/carte-autor/serhii-jadan/
Jazz în Donbas (roman), de Serhii Jadan. (Biblioteca deschisă). Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. Broșată, 404 pag. Preț: 39 RON/ 169 MDL
Anarhy in the UKR (roman), de Serhii Jadan. (Biblioteca deschisă). Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. Broșată, 252 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL
Internat (roman), de Serhii Jadan. (Biblioteca deschisă). Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. Broșată, 312 pag. Preț: 39 RON/ 169 MDL

 

Distribuie articolul: