Bucătarii au depășit granițele în privința a ceea ce înțelegem de obicei prin desert, experimentând dulciuri cu ingrediente picante și prezentări extravagante, dar și cu o serie de combinații neobișnuite. Unele dintre aceste deserturi au o vechime de secole, fiind vorba de rețete tradiționale moștenite, care necesită mai multe zile de pregătire. În resturantele din Malaezia și Singapore se pregătește Ais Kacang, ce include un mix de înghețată, fasole roșie, fructul tropical lychee și gelatină verde. Acest desert este recomandat celor care vor să încerce gusturi noi, dar și să vadă un aspect ciudat, unii care l-au gustat spunând că aveau impresia că văd niște viermi verzi. Alte deserturi ciudate vin de la bucătari care s-au apropiat de știință și folosesc azot lichid, de exemplu. Poți vedea mai jos câteva dintre cele mai ciudate deserturi din lume, atât din punct de vedere al ingredientelor și modului de preparare, cât și al aspectului:

Înghețată preparată cu azot: Manila

Bucătăria moleculară este experimentată de foarte puține restaurante. Unul dintre cele mai bune din acest punct de vedere, Zenses Neo-Shanghai Cuisine din Manila, oferă o înghețată specială: o cremă proaspătă sub formă de pastă înghețată în fața oaspeților cu ajutorul azotului lichid. Înghețată are arome neobișnuite, precum trandafir, șuncă sau ouă, lavandă sau osmanthus, copac care crește doar în anumite zone ale lumii.

Ciocolată neagră: Chicago

Deși numele acestui desert nu are nimic ieșit din comun, modalitatea de pregătire și prezentare este inedită: persoană care te servește aruncă linguri pline de sirop roșu din merișoare de munte și pastă din nuc cenușiu direct pe masă, iar apoi pune reducție din bere neagră dulce, iar la sfârșit sparge mingi de ciocolată mari. Bucătarul Matt Chasseur a venit cu acest concept care implică un element de surpriză și de sunet, atunci când mingile de ciocolată se sparg de masă.

Cherpumple: Los Angeles


Cherpumple are trei straturi de tartă: de mere, cireșe și dovleac, fiecare din acestea fiind separat prin cremă de brânză. Plăcintele sunt coapte apoi sub formă unui tort imens, ce arată că un turn.

Prăjitură din aur a sultanului: Istanbul


Hotelul de cinci stele Ciragan Palace din Istanbul servește un desert din smochine, caise, gutui și pere care sunt marinate înainte în rom jamaican timp de cel puțin doi ani. Este nevoie de 72 de ore pentru a pregăti acest desert, procesul incluzând și o infuzie din vanilie rară din Polinezia Franceză, un topping din trufe negre caramelizate și un înveliș din fulgi de aur de 24 de carate. Acest deliciu, prăjitură din aur a sultanului, costă 1.000 de dolari.

Dizenteria verde: Taipei

Unele restaurante din Taipei servesc mâncarea în boluri care au formă unei toalete, iar deserturile se mulează perfect pe această temă. Ingredientele nu sunt atât de ciudate ca numele. Desertul numit “dizenterie verde” include cremă de înghețată acoperită cu sos din kiwi, existând și o versiune mai “sângeroasă” a acestuia, de culoare roșie, ce conține căpșuni.

Desert sub formă de mic dejun englezesc: Dublin


Bucătarul Vicky Mcdonald din Dublin a creat o variantă dulce a micului dejun englezesc. A folosit prăjitura de bureți din unt de arahide caramelizat pentru a reprezenta cârnații, biscuiți din ciocolată albă care plutesc în sos din portocale și căpșuni pentru a reprezenta fasolea gătită și desertul italian Panna Cotta cu un preparat din lămâie în centru pentru a realiza o replică a ouălelor prăjite. Pe farfurie se mai află un amestec din brioșe de culoare închisă acoperite cu fulgi de pesmet Panko pentru a imita pâinea și o ruladă neagră din biscuiți cu ciocolată rulată în hârtie de orez care se îndepărtează.

Ais Kacang: Malaezia și Singapore


Ais Kacang este un amestec de cremă de înghețată peste care se pun fasole roșie, cereale dulci, fructul lychee, gelatină verde. Baza acestui desert este formată din cremă de înghețată și fasolea roșie, peste care se pot pune semințe de palmier, fruct de durian, care are un miros neplăcut de aliment alterat și o gelatină roșie numită agar. Deasupra se mai pune și sirop de căpșuni.

Devil’s Tres Leches: Los Angeles


În timp ce deserturile picante precum ciocolată cu aromă de chili sunt comercializate de ceva timp, restaurantul mexican Chego a dus această tendința la un nou nivel. Desertul Devil’s Tres Leches are în componența lui infuzie de scorțișoară, lapte cu ardei iute, budincă din tapioca și arahide sfărâmicioase picante.

Tavuk Gogsu: Turcia


Este un deșert tradițional turcesc făcut din carne de pui tocată foarte fin. Pieptul de pui este îndulcit cu un amestec de orez, lapte, zahăr, făină și unt, peste care se presară scorțișoară și migdale. Acest desert era o delicatesă la masă sultanilor.

Sursa: Travel+Leisure

Distribuie articolul: