Pe Mihai Robu - geniul de 16 ani, de la Roșcani, Anenii Noi, care se poate lăuda deja cu titlul de meșter în makeup și hairstyling, l-am cunoscut la sfârșit de 2016. Ne-a uimit la propriu perseverența prin care și-a asumat această carieră în paralel cu studiile de contabilitate. De atunci, Mihai spune că în viața lui s-au schimbat multe. Adolescentul poate explica deja oricui Teoria Succesului, iar de curând a pregătit pentru podium un prim model. Despre toate aceste detalii, dar și despre tendințele majore din coafură, pentru anul 2017, Mihai ne-a vorbit într-un nou interviu pe EA.md.

„Am făcut un salt important în carieră. Profesorii mă respectă foarte mult”

Viața mea profesională s-a schimbat radical, am făcut un salt important în carieră. Psihologic, cum am fost, așa și am rămas. Doar că deja am alte responsabilități. La colegiu s-au schimbat puțin lucrurile. Profesorii mă respectă foarte mult pentru ceea ce fac. Iar eu încerc să mă descurc. Gândesc altfel, văd lucrurile altfel. Abia aștept să treacă postul, ca să încep din nou să fac femeile fericite.

Am devenit mai serios și chiar mai egoist, deoarece am înțeles cât e de greu și cât timp îmi ia ceea cu ce mă ocup. Sincer, mi se pare că e foarte grea munca în domeniul dat. Nu dormi suficient și începi să-ți câștigi banii dis-de-dimineață. Dar când vezi că oamenii trăiesc o adevărată plăcere de la ceea ce faci, înțelegi că merită să mergi mai departe.

Contabilitatea i-a predat o adevărată Teorie a Succesului

În paralel cu studiile de Contabilitate și cariera de makeup artist și hairstylist, am început să practic sportul. Am învățat să-mi organizez timpul mult mai bine și să ajung să fac loc, în programul meu, unor activități care până atunci rămâneau în exterior. Îmi stabilesc obiectivele pe o perioada lungă (1 an), iar obiectivele – pe durate mai mici de timp (lunare și săptămânale). Mă gândesc la ce activități am de făcut pe ziua de mâine și stabilesc cât timp ofer fiecărui obiectiv. Analizez prioritățile fiecărui obiectiv. Evit factorii care îmi pot distruge atenția și astfel obțin timp destul pentru odihnă și pentru carieră.

cats

Trenduri de hairstyling care domină în 2017

15941202_715702305273474_4044229335618728577_nNuanțele închise de ciocolată și tunsorile cu breton gros, pentru părul lung, sunt două dintre trendurile majore ale acestui an. Buclele lejere, aproape plate, sunt și ele în trend în acest an, fiind ușor de realizat acasă, chiar dacă nu ai un ondulator. Sunt adept al coafurilor romantice, de inspirație greco-romană, dar și al coafurilor clasice. O coafură elegantă, studiată, este cea inspirată de moda anilor ’20, cunoscută ca stilul flapper: cu valuri bine definite, împlementată în coafură cu noile tehnici. Deși cocurile se numără și ele printre cele mai populare coafuri, nimeni nu poate să nege faptul că ele imprimă un aer oarecum rece, distant, care maturizează instant. Din fericire, există anumite trucuri de hairstyling care alungă acest efect rece, oferind în schimb o notă romantică și fresh. Secretele sunt buclele aranjate în coc lejer.

model

A pregătit primul model pentru o defilare pe podium:

17807019_763406200503084_460705650_nAm avut ocazia să particip la Wedding Show by Wedsale.md, unde am avut prima experiență în pregătirea unui model pentru defilarea pe podium. Fiind cel mai tânăr și fără experiență în domeniul dat, am avut emoții mari, peste care am pășit ușor cu dreptul.

Alături de mine a fost cea mai frumoasă și simplă fată – modelul Valeria Andrienco. Ea m-a susținut în toate ideile, mi-a reprezentat makupul și coafura, defilând în cele mai frumoase rochii semnate de către designerii „Rochii de Mireasă Kalinushka” și brandul „Malliny”, care au creat adevărate capodopere. Accesoriile frumoase by Elen Elen au înfrumusețat prezentarea rochiilor, autoarea fiind o adevărată meșteriță! Mulțumesc organizatorilor, designerilor, fotografilor și modelului, pentru o astfel de experiență!

Mihai Robu – geniul din Anenii Noi, care machiază și coafează la numai 16 ani!

Ce greșeli majore comit miresele, în pregătirea pentru „marea zi”:

Orice mireasă își dorește să arate excepțional în ziua nunții. Din pricina emoțiilor, a agitației, a nevoii de a fi cât mai frumoasă, mireasa recurge însă la gesturi care în loc să îi vină în ajutor, în privința părului, duc la distrugerea coafurii de nuntă. E necesar ca mireasa, înainte de eveniment, să stea departe de foarfece și experimentele cu nuanța părului. Alegerea hairstylistului în ultima sută de metri este o altă greșeală, dar și alegerea coafurii fără a ține cont de rochie.

mireasa

„Scopul meu este să devin un stilist de renume în țara noastră”

Acum vreau să urmez un curs de perfecționare în arta coafurii, să-mi îmbogățesc experiența prin participarea la noi proiecte. Scopul meu este să devin un stilist de renume în țara noastră.

17806989_764038230439881_1354150154_n

Foto: Ion Patrash photography, Vladimir Dogoter, arhiva personală