La 60 de kilometri distanţă de Braşov, în satul Vad se întinde o pajişte mare, pe care cresc în fiecare an minunatele narcise – Poiana Narciselor. Zona este arie protejată de interes naţional, iar culesul frumoaselor narcise este interzis prin lege. Aici se desfășoară anual sărbătoarea Festivalul Narciselor, un festival de etnologie şi folclor şi o mare sărbătoare a sătenilor. Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută cel mai adesea sub numele de Poiana Narciselor sau Poiana Vadului, cum îi spun localnicii, este cea mai mare rezervaţie naturală de profil din Europa, întinsă pe o suprafaţă de 400 de hectare. O minunăţie a naturii am putea spune, un loc de o frumuseţe aparte, în care natura ne-a dăruit puritatea acestei flori gingaşe. Rezervaţia se află la marginea satului Vad, comuna Şercaia, judeţul Braşov.

Acest loc magnific acoperit cu pădure de stejar găzduieşte pe cele 400 de hectare ale sale poieni de flori care îţi iau privirea, narcise protejate prin lege. Narcise cât vezi cu ochii, lăsate să crească liber în toată splendoarea lor. Fiind rezervaţie naturală, însă, nu ai voie să le culegi.
Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.

Coprinele de la Vad
Creşterea narciselor a fost favorizată în primul rând de solul podzolic cu urme de mlaştină şi umbre slabe ale arborilor. Milioane de narcise înfloresc, în special în luna mai a fiecărui an, în unele locuri depăşind chiar şi 150 de fire pe metrul pătrat. Localnicii le-au numit coprine şi se mândresc cu locul acesta cu care le-a înzestrat Dumnezeu satul.

 

 

Frumuseţea locului a atras mii de turişti şi nu numai. Dumbrava Vadului a constituit un minunat decor al unui episod al filmului artistic românesc Neamul Şoimăreştilor, ecranizare a romanului cu acelaşi nume scris de Mihail Sadoveanu.

Sursa, Foto: Financiarul.ro 

Distribuie articolul: