Se apropie cea mai importantă și efervescentă seară din an. Pe lângă invitați, locație și meniuri, foarte importantă este alegerea ținutei de Revelion. Te-ai plictisit de sfaturi sterile și prea „originale” pentru a fi puse în aplicare? Dar în același timp, n-ai vrea să porți o rochie identică cu cea a altei invitate… Stilista Ylianna Danko are câteva idei care te vor ajuta să faci alegerea potrivită, fie că vei întâlni anul cel nou împreună cu prietenii, într-un restaurant cu iubitul sau în familie.
Pentru anul Dragonului designerii ne propun ținute realizate din materiale rafinate și culori îndrăznețe, completate cu accesorii metalice și bijuterii masive. Și întrucât suntem în anul dragonului de apă, cea mai potrivită ținută pentru o petrecere simandicoasă ar fi o rochie de ocazie elegantă, ușor sexy, în nuanțe de rosu, galben, argintiu, gri metalic sau albastru fin, ușor nuanțat, în stilul celor semnate de designerul Evgheni Hudorojkov.

Dacă te pregătești pentru o seară mai energică (într-un club sau alături de prieteni), aceasta este ocazia perfectă pentru a-ți etala picioarele, optând pentru rochii midi sau mini. Acestea pot fi mulate pe corp, fără mâneci, pe bretele, cu un umăr gol sau cu un decolteu adânc. Cele propuse de Evgheni Hudorojkov în colecția „La fleur fatale” merg foarte bine asortate cu un sacou clasic sau o blană scurtă.

Iar pentru a da ton ținutei, nu uitați de accesorii, fiindcă anume aceste mici detalii au darul de a vă pune în valoare personalitatea. Extravaganța dragonului își pune amprenta și aici: bijuteriile acestei ierni sunt hand- made, maxi, realizate din metal și pietre semiprețioase în culori aprinse. Preferatele noastre sunt cele din colecțiile „Tibetian Summer”, „Coral Dream” și „Green Turquoise” ale tinerei creatoare Yanika (Yanila Art Bijoux). În plus, marele avantaj al accesoriilor artizanale sunt efectul personalizat, care se obține la prețuri mai accesibile decât în cazul brandurilor mari.

Totuși, indiferent că veți alege cercei, coliere sau brățări, evitați asortarea acestora, pentru a nu încărca vizual ținuta și pentru a nu obține o imagine kitch.

Cât despre poșete și genți, Ylianna vă recomandă să mizați pe cele mici, tip plic, realizate din piele, latex sau, de ce nu, din stofă decorată cu paiete sau catarame metalice. Mare grijă la culoare: dacă rochia e de o tonalitate aprinsă, atunci poșeta trebuie să treacă pe planul doi, pentru a evita excesul de culoare.

Și cel mai important: oriunde ai merge și pentru ce orice ai opta în seara de Revelion, fii tu însăți, privește-te în oglindă și fii sigură să vezi o imagine de care vei fi mulțumită. Anume atunci vei ști că ai ales o ținută cu adevărat potrivită pentru a întâlni Anul Nou.
Sărbători fericite!

Distribuie articolul: