PentruEa.md a marcat ieri ce-a de-a doua aniversare și a dat o petrecere cu această ocazie. Vedeți în reportajul de mai jos cum echipa revistei, împreună cu oaspeții săi, au sărbătorit „Ziua de Naștere” a revistei, dar și ce urări au venit din partea invitaților. În seara zilei de ieri la Casa Rinaldi a fost mare veselie. Prima revistă on line, pentru femeile din Moldova „PentruEa.md”, și-a sărbătorit cea de-a doua aniversare, dar și a premiat cele mai votate istorii de succes, eveniment, care a devenit tradiție pentru redacția noastră.

Finalistele concursului „Istoriilor de Succes”, care a durat două luni, sunt: Irina Băgireanu, Rodica Tcaci, Larisa Teaca, Antonina Samoil și Tatiana Lujanscaia. Alături de noi, în seara zilei de ieri, au fost doar două finaliste: Irina Băgireanu și Tatiana Lujanscaia, celelalte care nu au fost prezente, vor fi premiate ulterior.

Seara a fost plină de muzică și dansuri, iar pe mese, gazda evenimentului „Casa Rinaldi”, a servit mâncare mediteraneană. Chiar dacă atmosfera a fost una italiană, aceasta a fost condimentată cu muzică tradițională moldovenească, interpretată de Elena Javelea.

Irina Băgireanu – designer de încălțăminte

Ce schimbări s-au produs în viața ta, după publicarea istoriei tale de succes?
S-au produs ceva schimbări: am un iubit la care țin foarte mult și sunt fericită. Pe plan profesional au apărut noi colaborări, mi-am dezvoltat între timp afacerea, mi-am mai deschis un magazin în centrul orașului.

Ce planuri ai pentru viitorii cinci ani?
Îmi doresc un atelier  de încălțăminte handmade în Chișinău.

Cum ți-a părut seara de astăzi?
Cu siguranță a fost o seară minunată, deosebită, alături de persoane de care m-am atașat foarte mult și care m-au susținut la momentul potrivit.

O urare pentru revista PentruEa.md: Vă urez mulți ani înainte, realizări frumoase și să susțineți în continuare persoanele talentate și femeile de succes. 


Tatiana Lujanscaia – femeie de afaceri din domeniu energetic

Ce schimbări s-au produs în viața ta după publicarea istoriei tale de succes? 
Interviul meu a fost publicat cu puțin timp în urmă, totuși din septembrie am reușit câte ceva. Am făcut o nouă achiziție, mi-am cumpărat o mașină, pe una am accidentat-o, așa că am înlocuit-o. Am hotărât, în sfârșit, să înregistrez o companie de servicii energetice, care va fi lansată în decembrie. În luna ianuarie intenționez să lansez o linie de haine. Încă o realizare ar fi deschiderea unei noi filiale a companiei mele.

Ce planuri ai pentru viitorii 5 ani?
Mi-aș dori să lansez o linie de producere a tehnologiilor, în Republica Moldova. Îmi doresc foarte mult și un copil și un soț. Da, în următorii 5 ani îmi doresc să nasc, să înfiez, să mai construiesc o casă, pentru o familie numeroasă, dar am nevoie de un bărbat de nădejde.

Cum ți-a părut seara de astăzi?
Am fost surprinsă să regăsesc aici așa de mulți bărbați, asta înseamnă că femeile noastre sunt împlinite. Mi-a plăcut atmosfera, a fost vesel.

O urare pentru revista PentruEa.md: Să rămâneți dinamice, pentru că sunteți cele mai dinamice, să rămâneți tinere în suflet. Să fiți mereu în căutare, să găsiți ceea ce căutați și să fixați și să atingeți, mereu noi și noi scopuri.

Rita Ursalovschi – prezentatoare tv, oaspetele serii

 
Cum ți-a părut seara de astăzi?
Este o seară superbă, mi-a depășit așteptările, a fost minunată, delicioasă, veselă, în spirit moldo – italian. Evenimentul mi-a dat foarte multă energie, deși e la mijloc de săptămână mă face să cred că mai sunt vreo cinci zile în săptămâna asta. 

Un mesaj de felicitare pentru revista PentruEa.md: Eu vă iubesc foarte mult și vă apreciez pentru ceea ce ați făcut, pentru că organizați și scrieți lucruri interesante, frumoase, utile, minunate, unele chiar de excepție. Vă doresc să fiți originale înainte, nu doar doi ani, ci mulți, mulți ani înainte. 

Margareta Răducanu – producător tv, oaspetele serii (în dreapta)

Cum ți-a părut seara de astăzi?
O seară foarte caldă, foarte luminoasă, cu oameni veseli, plini de energie.  Probabil orice eveniment când își adună oamenii dragi, ei cumva sunt legați unii față de alții sufletește, pentru că aici se simte o atmosferă unică. PentruEa a gândit totul până în detalii, ne simțim împliniți atât sufletește, cât și gastronomic, mâncarea a fost delicioasă.

O urare pentru revista PentruEa.md: Îi doresc revistei PentruEa mulți ani înainte, frumoși, cu interviuri interesante și cât mai multe accesări.


Konstantinos Varousiadis – oaspetele serii

Cum ți-a părut seara de astăzi?
M-am simțit foarte bine, mâncarea era foarte bună, mai ales că e a vecinilor noștri italieni, eu fiind grec (râde). 

O urare pentru revista PentruEa.md: Vă doresc să împliniți 100 de ani și să învățați generații noi de jurnaliști.

Elena Javelea – interpretă, oaspetele serii

Cum ți-a părut seara de astăzi?
Mi-a plăcut, organizatorii sunt foarte bravo, pentru că au putut să adune două naționalități: română și italiană, care se înțeleg foarte bine, e un tandem frumos. Îmi place mult muzica italiană, am văzut că și italienilor le-a plăcut muzica noastră cu ritmuri balcanice.

O urare pentru revista PentruEa.md: Cât mai mult succes, cât mai multe personalități frumoase despre care veți scrie și la mai mult și la mai mare.

Mai multe fotografii găsiți pe pagina noastră de facebook.

Distribuie articolul: