Dacă ți-a venit ciclul asta nu înseamnă că trebuie să nu mai faci nimic. Ciclul menstrual se desfășoară pe parcursul unei luni de zile, iar în zilele lui accentuate trebuie să ai foarte mare grijă la cum te miști.

Îți prezentăm sporturile perfecte pentru fiecare etapă, scrie Teotrandafir.com.

Ce sport să practici în funcție de etapa menstruală în care te afli:

1. PRIMA SĂPTĂMÂNĂ A PERIOADEI (ZILELE 1-7)
Primele zile vor fi mai dificile pentru a face sport deoarece au loc sângerările specifice menstruației. Cu toate că aceasta este perioada cea mai dureroasă din ciclul menstrual, nu există niciun motiv probat științific care să te împiedice să faci puțină mișcare. Pentru primele 7 zile se recomandă exercițiile de zumba sau o jumătate de oră de cardio. De asemenea, exercițiile de yoga ajută la îmbunătățirea circulației sanguine.

2. SĂPTĂMÂNA DE DUPĂ MENSTRUAȚIE (ZILELE 8-14)
Când sângerarea dispare, nivelul de testosteron și estrogen este în creștere. Este momentul ideal pentru modelare și tonifiere dat fiind faptul că acești hormoni au un rol important în așezarea masei musculare și creează conexiuni între oase și mușchi. Exerciții recomandate: spinning și crossfit.

3. A TREIA SĂPTĂMÂNĂ DIN LUNĂ (ZILELE 15-21)
Corpul începe să fie din ce în ce mai frânt și orice mișcare devine extenuantă. Pentru a-ți menține corpul activ apelează la numerele de Pilates sau exercițiile la bară.

4. SĂPTĂMÂNA DE DINAINTE DE CICLU (22-28)
Corpul tău se pregătește pentru o nouă etapă de sângerare și produce foarte mult progesteron. Apare sensibilitatea la sâni, te vei balona des și vei reține mai multe lichide. Deși vei simți că nu este corpul tău pentru că vei avea senzația că îl porți ca pe un bolovan de spate cel mai bun lucru pe care îl poți face este sportul, pentru revitalizarea trupului tău, până la ultima celulă leneșă. Nu te sfii să alergi în aer liber sau bagi viteză în trombă cu bicicleta prin parc.

Distribuie articolul: