În ziua nunții totul se va desfășura atât de repede, încât vei uita total de mâncare. Ân plus, emoțiile și grijile ca totul să fie perfect și nimic să nu vă scape de sub control îți pot lua pofta de mâncare chiar cu câteva zile înainte. Pentru a nu te ghiftui și a păstra totuși aportul minimal de calorii necesare, iată ce este recomandat să mănânci și ce să eviți, pentru a te simți în formă întreaga zi. Fulgi de ovăz
Îți vor ridica nivelul de zahăr din sânge lent, va rămâne la același nivel o perioadă mai lungă de timp și va coborî apoi lent. Începe-ți ziua cu fulgi de ovăz, pentru a avea o zi plină de energie.

Salatele
Vor micșora nivelul de lichide reținut de organism, ca să nu te trezești cu cearcăne în ziua nunții și mai ales să nu ți se umfle picioarele prea tare pe ringul de dans. Ferește-te pe cât poți de salate cu maioneză ori alte sosuri speciale care îți pot cădea prea greu la stomac.

Stridii
Pentru o primă noapte ca soț și soție fierbinte, ia în considerare acest afrodisiac renumit, care va intensifica energia sexuală a amândurora.

Fructe tropicale
Pepenele galben, papaya și mango sunt recomandate nu doar pentru extra-hidratare, ci și pentru conținutul lor ridicat potasiu, care te vor ajuta să menții echilibrul între fluidele și mineralele din organism.

Semințe de chia
Au cel mai ridicat conținut de Omega 3, care îți va hrăni pielea în profunzime și o vor face să strălucească de sănătate. Atenție! Dacă nu le găsești, mai bine să NU le înlocuiești cu orice fel de… semințe!

 

Stai departe de:
Condimente și cofeină – cele două îți vor activa neourotransmițătorii care îți pot afecta glandele sudoripare și drept urmare, vei transpira abundent întreaga zi!

Îndulcitori artificiali – îi găsești în guma de mestecat, bomboane și băuturile dietetice și este dificil pentru organismul tău să îi asimileze, ceea ce îți va provoca balonare și indigestie.

Băuturile acidulate – dioxidul de carbon conținut te va face să pari balonată și te vei simți greoaie. Bea, mai bine, apă cu felii de castravete sau lămâie.

Sursa: Miresici.ro 

Distribuie articolul: