Cea de-a XXX-a ediție a Warsaw Film Festival, desfășurat în Polonia, a luat sfârșit și lungmetrajul „Ce Lume Minunată”, produs de Anatol Durbală și Sergiu Cumatrenco Jr., a fost onorat cu FIPRESCI – Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film! 

Polonia i-a întâmpinat pe Anatol și Sergiu cu priveliști și oameni excepționali, cei doi fiind întâmpinați de gazde la nivelul cel mai înalt!

La Varșovia, lungmetrajul „Ce lume minunată” a fost privit foarte bine, iar mesajul nu a avut nevoie de explicații suplimentare. Producția, de altfel, a fost selectată oficial în secțiunea Debut din cadrul celei de a 30-a ediții a prestigiosului Festival de Film de la Varșovia.

„Juriul vrea să aprecieze un regizor al cărui debut artistic promițător dovedește stringenţă şi intensitate în naraţiunea sa, care vine dintr-o ţară unde, practic, nu există industrie cinematografică de la declararea independenţei în 1991. Cu o abordare amăgitoare a unui scenariu de tip „în locul nepotrivit, în momentul nepotrivit”, filmul țese cu multă iscusinţă evenimentele unei revolte populiste violente a generaţiei tinere pentru care a venit timpul sa-şi exprime furia şi neîncrederea faţă de o guvernare coruptă şi înapoiată, evenimente care au dus la un deznodământ şocant pentru protagonistul inocent”, scrie pagina oficială a Warsaw Film Festival, wff.pl.

De altfel, juriul care a acordat premiul FIORESCI a fost constituit dintr-o o asociație a organizațiilor naționale ale jurnaliștilor și a criticilor de film din întreaga lume, dintre jurați făcând parte criticii Pamela Cohn din SUA, Hanna Margolis din Polonia și Michael Pattison din Marea Britanie.

Înainte de aflarea rezultatelor, actorul Anatol Durbală afirma că nu premiul este cel care valorează într-o astfel de competiție, ci însăși oportunitatea de a participa la un eveniment de o asemenea amploare. „Pentru mine rezultatul este deja, e important anume faptul că am fost selectați și puși alături de alte 14 filme din întreaga lume, filme bune, unele premiate la Cannes”, ne mărturisea maestrul.

În cinstea acordării Premiului FIPRESCI, autorii anunță realizarea unei Proiecții Speciale a filmului, vineri, pe 24 octombrie, ora 20:00, la Cinema Gaudeamus.

Amintim că lungmetrajul „Ce lume minunată” a participat, la 4 iunie curent, la Festivalul TIFF din Cluj-Napoca, România, cu o proiecție specială. A urmat apoi tot o proiecție specială în cadrul Balkan Film Festival din Tirana, Albania. În septembrie, filmul a ajuns, în urma unei selecții oficiale, și la Festivalul ”Sir Charlie Darwin Film Festival” din Londra, Marea Britanie.

Potrivit UNIMEDIA, actorul Teatrului Național “Mihai Eminescu”, Anatol Durbală a lansat la 4 aprilie 2014 primul său film “Ce lume minunată”, pe care îl dedică dedică tuturor tinerilor uciși și maltratați în timpul protestelor violente din 7-8 aprilie 2009 din Republica Moldova.

Producătorul peliculei este Sergiu Cumatrenco Jr., iar rolurile principale sunt interpretate de actorii Igor Babiac și Igor Caras-Romanov.

Foto: Facebook, captură video, youbesc.com

Distribuie articolul: