Doi voluntari care au participat la degustarea unui hamburger produs în laborator din carne realizată pe bază de celule stem au afirmat că noul produs are textura cărnii, dar nu este gustos din cauza lipsei grăsimii. Vezi mai jos ce nu-i mai ajunge hamburgherului de laborator. Omul de știință olandez Mark Post, a cărui echipă de la Universitatea din Maastricht a produs noul burger, și-a exprimat speranța că prepararea cărnii în laboratoare ar putea fi în cele din urmă o sursă de hrană pentru oameni și să contribuie la schimbarea climei, obiectiv aflat la mulți ani distanță de a fi dus la îndeplinire, în cel mai bun caz, relatează lui Associated Press.

La rândul sau, Serghei Brin, cofondator al Google, a apărut într-un video transmis cu ocazia degustării și a anunțat că a finanțat proiectul cu 250.000-330.000 de dolari, deoarece este preocupat de protejarea animalelor.

“Aș spune că seamănă cu carnea. Nu are sare și piper”, a afirmat nutriționistul austriac Hanni Ruetzler, unul dintre degustătorii voluntari ai produsului. “Se simte absența grăsimii, dar în rest seamănă la gust cu un hamburger obișnuit”, a declarat de asemenea ziaristul american Josh Schonwald. El a adăugat că rareori a mai mâncat un hamburger, după cum a procedat luni, “fără ketchup sau ceapă, ardei iute mexican sau bacon”. Post a numit acest experiment “un început bun”, în timp ce Brin și-a exprimat mari speranțe pentru evoluția tehnologiei în domeniu.

În pofida preocupărilor pentru gust, cercetătorii afirmă că acesta poate fi ameliorat. “Gustul este cea mai puțin importantă problemă din moment ce acesta poate fi controlat lăsând unele dintre celulele stem să se dezvolte în celule de grăsime”, a afirmat Stig Omholt, director la departamentul de biotehnologie de la Norwegian University of Life Sciences (n.r. Universitatea Norvegiană pentru Științele Vieții). Adăugarea de grăsime la hamburgeri în acest mod ar fi probabil un procedeu mai sănătos decât obținerea acesteia natural din carne, a afirmat Omholt, înaintea testului. Degustarea ce survine după cinci ani de cercetare este un pas important în transformarea cărnii preparate în laborator într-un fenomen culinar.

Aproximativ 20.000 de fibre au fost necesare pentru a face o singură bucată de hamburger de 140 de grame, care – pentru degustarea de luni – a mai conținut cu sare, praf de ouă, miez de pâine, suc de sfeclă roșie și șofran. “Sunt vegetarian, dar aș fi primul dispus să încerc așa ceva”, a afirmat Jonathan Garlick, un cercetător in celule stem la Tufts University School of Dental Medicine, din Boston. El a folosit tehnici similare pentru “a fabrica” piele umană, dar nu a fost implicat în cercetarea referitoare la hamburger.

Sursa: bussines24.ro