Bunica mea zicea ibovnic, deşi nu cunoştea deloc rusa. Încerc să-mi aduc aminte cu ce intonaţie pronunţa acest cuvânt. O intonaţie care ar trăda vreun sentiment, o emoţie, o amintire? Memoria de copil îmi proiectează în minte doar o intonaţie neutră

Dacă întrebi o moldoveancă pe stradă ce e un amant, o să se fâsticească şi pe urmă o să spună ceva acolo, desluşit sau nu prea.

Dacă vrei un răspuns telegenic, cu emoţie, cu sclipiri în ochi, te duci la o catedră de literatură franceză. Dar şi acolo ai toate şansele să fii trimis … la o baladă prin opere literare.

Cel mai potrivit e să te adresezi unei franțuzoaice autentice, care ştie să pună cuvinte pe sentimente, adică vorbeşte şi scrie bine. Anne-Marie Carrière scria demult, pe vremea când bunica mea făcea teorie, că „un amant e cel care îi procură femeii sentimentul că nu regretă nici măcar pentru o secundă tăvălită prin pat condiţia sa de femeie.” Ceva de genul: când stai lungită în pat, cu capul sprijinit de un braţ protector şi tandru şi îţi zici : uau, ce minunat e să te simţi femeie! 

într-o companie de dame, îşi continuă Anne-Marie gândul, poţi auzi mereu exclamări de genul: el e bogat, frumos, inteligent… Dar aceasta nu prea emoţionează asistenţa feminină. S-a mai văzut, s-a mai auzit. însă e de ajuns ca o femeie să şoptească, visător şi dulce, „e un amant formidabil”, şi toate întorc imediat capul spre ea.

Distribuie articolul: