Urmează să devii mămică sau tocmai ai născut? Pune-te la curent cu noutăţile şi află care sunt drepturile tale la locul de muncă!

 
Multe femei renunţă la bucuria de a face un copil pentru a nu-şi pierde locul de muncă, în condiţiile în care acesta le aduce un venit constant lunar. Din păcate, acestea nu cunosc de fapt legislaţia care conţine o serie de prevederi clare în avantajul femeilor gravide sau al celor care au născut recent.

Obligațiile angajatorului

Pentru a fi pregătită să faci faţă unui astfel de moment, află care sunt obligaţiile angajatorului faţă de o salariată gravidă, lăuză sau care alăptează:
– să nu o expună la riscuri care îi pot afecta sănătatea şi securitatea

– să nu o constrângă la o muncă dăunătoare sănătăţii (sau stării de graviditate) ori copilului.
– să-i schimbe locul de muncă dacă îşi desfăşoară activitatea numai în picioare sau aşezat, astfel încât să-i asigure pauze pentru repaus sau pentru mişcare.
– să-i acorde dispensă pentru consultaţii prenatale constând în ore libere plătite.
– să-i acorde în cazul în care alăptează pauze de alăptare de câte o oră fiecare, în timpul programului, sau să-i reducă durata timpului de lucru cu două ore zilnic, fără diminuarea salariului.
– să o transfere la un loc de muncă de zi dacă desfăşoară muncă de noapte sau îi este afectată sănătatea.

Este interzisă concedierea

Angajatorul nu poate concedia o salariată care se află într-una din următoarele situaţii:
– este gravidă, lăuză sau alăptează.
– se află în concediu de risc maternal, de maternitate sau pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani.
– este în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani.

Sursa: copilul.ro, unica.ro.

Distribuie articolul: