Au trecut 15 ani de la teribilul accident în care Prinţesa Diana şi-a găsit sfârşitul însă se pare că oamenii nu pot accepta nici acum faptul că totul a fost un accident stupid. Moartea Prinţesei este din nou un subiect pentru cărţi, de data aceasta autorul susţinând că are dovezi cum că totul a fost un complot cu sânge rece, în care este implicată familia Regală Britanică. În cartea ”Paris-London Connection: The Assassination of Princess Diana”, autorul John Morgan scrie că au existat 26 de martori în proces şi care au participat la acoperirea asasinării Prinţesei, la ordinul unor membri ai familiei Regale Britanice.

Morgan scrie că accidentul a fost aranjat de serviciul britanic secret M16, la ordinele unor membri din familia regală. Potrivit autorului, ofiţerii şi agenţii M16, precum şi alţi martori care reprezentau autorităţile britanice şi franceze, li s-a permis să mintă în instanţa, cu promisiunea că nu vor fi acuzaţi niciodată. Morgan a numit 26 de martori-cheie care, potrivit dovezilor lui, sunt vinovaţi de a fi minţit în instanţă.

Potrivit Examiner.com, o altă problemă pe care o tratează cartea este intervalul şocant de mare de timp care s-a scurs între momentul accidentului şi cel în care Diana a ajuns la spital. Se pare că intre accident şi spitalizare a trecut o oră şi 43 de minute, timp în care doctorii din ambulanţă n-au făcut nimic pentru a salva viaţa Prinţesei. Autorul spune că doctorii din ambulanţă, Jean-Marc Martino şi Arnaud Derossi, “au ucis-o, efectiv, pe Diana, în spatele ambulanţei lor. Şase minute după ce a sosit la Spitalul La Pitié, Diana şi-a dat ultima suflare.”

Întrebarea rămâne, însă, care ar fi fost motivul uciderii ei în acel moment? Diana se liniştise, nu mai dădea interviuri în care s-o atace pe Regina sau pe Prinţul Charles, şi-şi vedea de viaţa ei şi de opera ei caritabilă.

Amintim că la 31 august 1997, Diana a murit într-un accident de mașină în tunelul stradal numit Pont de l’Alma din Paris, împreună cu Dodi Al-Fayed și cu șeful securității de la Hotelul Ritz din Paris, Henri Paul, care avusese misiunea de a conduce mașina Mercedes-Benz închiriată, prin Paris, pentru a se feri de paparazzi. Șoferul conducea la o viteza estimată la 200 km/h, într-o zonă cu viteza restricționată la 50 km/h. Paul a pierdut controlul mașinii, care a ricoșat într-un zid și s-a zdrobit literalmente de pilonii care susțineau partea superioară a tunelului. Diana, încă în viață, însă cu răni grave la nivelul pieptului, a fost dusă la spital, unde a suferit un stop cardiac. Chirurgii nu au reușit să o resusciteze, iar la ora 3 dimineața Lady Di a murit. Prinţesa avea 36 de ani.

Sursa: Jurnalul.ro 

Distribuie articolul: