Visătoare, dar și pragmatică, interpretă, dansatoare și viitoare actriță, Cătălina Cărăuș ne-a bucurat deja cu un cover al hit-ul anilor ‘80 „Jo le taxi”. Cătălina nu consideră muzica drept un hobby sau un capriciu, ci o meserie pe care trebuie s-o înveți și s-o practici din copilărie. Cătălina, ne-ai bucurat urechile odată cu lansarea piesei “Jo le taxi”. Povestește-ne mai multe detalii despre piesa asta şi de ce ai ales-o anume pe ea?
Totul a început când, în iarna anului trecut, niște producatori ruși care dețin drepturile de autor ale acestei piese și cei de la Sensmusic mi-au propus să interpretez această piesă. Am acceptat să colaborez cu ei, iar după ce ascultat mixul propus nici nu mi-am putut imagina că va deveni, în scrut timp, un hit în Rusia, Bulgaria, Serbia și multe alte țari din fosta Uniune Sovietică, inclusiv Moldova și Romania. M-am întors din Marea Britanie și am hotărât să filmam și un videoclip la această piesă pe care l-am filmat aici în Chișinau. Acesta este al doilea videoclip al meu, primul l-am filmat în București. Am colaborat cu regizorul Andrei Samardac. Sunt foarte mulțumită de rezultat, mai ales că am participat la editarea viedeoclipului pentru că pe atunci studiam mass media și film la colegiu.

Iubitul protagonistei din videoclip jucată de tine, este și iubitul tău real? De cât timp sunteți împreună și cum rezistați distanței?
Protagoniștii videoclipului au fost în mare majoritate prieteni sau cunoscuți de-ai mei. Nu i-am ales special pentru că îmi sunt apropiați, ci pentru faptul că se potriveau foarte bine pentru rolurile din videoclip. La fel a fost și cu iubitul meu cu care pe atunci înca nu eram un cuplu. Eram simpli prieteni, iar filmarile ne-au apropiat mai mult. Mai multe detalii despre relația noastră rămân doar pentru mine. Consider că un artist nu trebuie să-și afișeze detaliile despre relațiile sale, astfel riscă să-și piarda intimitatea, iar asta, dupa părerea mea, e un lucru ce trebuie protejat cu sfințenie.

Cum a fost prima ta ieșire în scenă?
Prima ieșire în scenă trezeşte amintiri foarte plăcute. A fost la vârsta de 9 ani, pe scena Marii Adunări Naționale. Am interpretat piesa «Cenușăreasa», aveam o rochiță de prințesă, de un albastru deschis. Eram foarte degajată și nu aveam deloc emoții, scena era doar a mea. Atunci am înțeles cât de mult îmi place să cânt și, mai ales, să împărtaș micile istorioare, emoțiile şi sentimentele care există în orice piesă.

Un artist poartă mereu în amintirea sa primele succese, care apoi se dovedesc a fi vitale pentru carieră. Cu ce te mândrești tu?
Unul dintre cele mai importante festivaluri pentru mine au fost cel în numele lui F. Shaleapin, care a avut loc în 2008 la Yalta, Ucraina, unde am obţinut Grand Prix-ul. Apoi a urmat şi „Bengio festivale” din Italia, la care am participat în anul 2009 şi unde am cântat acompaniată de o orchestră formată din 32 de muzicieni. Pentru piesele mele am colaborat cu Andrei Sava, Oleg Baraliuc, Ady şi Alex Braşoveanu. În 2009 am filmat primul videoclip în România, la piesa „Mi-e dor”. Un aport deosebit l-a avut în filmarea acestuia regizorul Petre Năstase.

Îți faci studiile la Londra. Ai ales o facultate care combină arta frumosului: muzica și actoria. Te vezi actriță?
La început am urmat un curs de media la Bellerbys College, un liceu de elită din Cambridge. După absolvirea colegiului am fost admisă la Universitatea Kingston din Londra, unde studiez actoria şi muzica. Nu am făcut actorie înainte, însă pot să zic că am devenit la fel de pasionată de ea ca și de muzică. Sunt strâns legate una de alta, completându-se reciproc. Aș vrea să apar și în filme pentru că cinematografia ma tentează mai mult decât teatrul.

Știu că ai cochetat și cu showbizz-ul din Marea Britanie. Cum a fost «X Factor»?
Am participat la «X Factor», un concurs muzical foarte mediatizat din Anglia, care are audiențe de peste 20 milioane de telespectatori. Am trecut de prima etapă, însă nu am reușit să vin să cânt și în a doua etapă din cauza examenelor pe care le aveam de susținut la universtate în aceeași zi. La moment, am început colaborarea cu un producător englez pe nume Bob, care m-a prins la un casting organizat de BBC, dar nu ma grăbesc să iau vreo decizie pentru că acolo muzica diferă foarte mult de ceea ce avem noi.

Ce proiecte planifici în viitorul apropiat?
Am început acum să colaborez cu un tânăr producător din România, Mihai Ristea, care a înregistrat hitul Andrei – ‘Something New’. Cu timpul aş vrea să înregistrez o noua piesă, care să placă publicului. Aspir mai mult spre piața europeană, de aceea încerc să colaborez cu producători din diferite țări. Napoleon Hill era de părere că efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească. Eu abia am pornit pe acest drum, aşa că despre roade vom vorbi mai târziu.

Distribuie articolul: