Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din New York arată că există o genă vinovată de infidelitate. Este vorba de receptorul D4 de dopamină (DRD4), care influențează în egală măsură bărbații și femeile. Astfel, după ce au fost chestionați 118 adulți cărora li s-au colectat mostre de salivă pentru testul ADN, s-a demonstrat că jumatate din cei care aveau o variație genetică a acesteia și/au înșelat partenerul măcar o dată. Or fi de vină genele sau nu, însă mai mulți psihologi s-au expus la acest subiect. Mă voi opri la una dintre teorii, este vorba de teoria lui Shirley P. Glass, psiholog american care o bună parte din viață și-a dedicat-o studiului infidelității matrimoniale. În studiile sale ea spune că dacă sapi puțin mai adânc să vezi de unde a început infidelitatea, vei vedea că de fapt aceasta se trage cu mult înaintea primului sărut furat pe ascuns.

De fapt, cele mai multe aventuri încep, după cum spune prof. Glass, de la o prietenie inofensivă. E adevărat însă că, de regulă, nu vedem niciun fel de pericol atunci când oamenii își fac prieteni de sex opus, chiar și când sunt căsătoriți.

Dna Glass e de acord: teoretic, nu există vreo problemă în a avea un prieten foarte bun căruia din când în când să-i povestești necazurile sau bucuriile din viața ta. Problema devine acută când începi a discuta cu prietenul de sex opus teme pe care ar fi fost cazul să le discuți doar în familie. Psiholoaga face asociere a familiei cu o casă, în care geamurile semnifică informația pe care o împartașim cu prietenii și familia despre relația noastra, iar pereții sunt barierele de încredere care păstrează cele mai intime secrete ale cuplului tău.

Ceea ce se întîmplă cel mai des este că în așa-numita prietenie inofensivă, dar care poate duce la infidelitate, apare momentul în care unul din parteneri începe să-și împartă intimitatea ascunsă a căsniciei cu acest prieten. Când noului prieten începem să-i povestim intimitățile și frustrările noastre din cuplu, anume atunci se produce primul pas spre infidelitate.
Metaforic vorbind, peretele dintre cuplul tău și lumea externă se ruinează, fiind înlocuit de un geam prin care comunică triunghiul format din cealaltă jumătate, propria persoană și nou-venitul (nou-venita) prieten(ă). În acea clipă, noi deschidem o fereastră acolo unde, de fapt, ar fi trebuit să fie un perete, împărtășind secretele intime cu noul prieten de sex opus.

De obicei acest moment se trece cu vederea și, ori pentru a nu-ți face soția/soțul gelos(geloasă), ori din cauza faptului că nu ești destul de deschis cu ea (el), nu-i mai spui că ai început a discuta unele detalii cu noul tau prieten și nu cu ea (el), așa cum se întâmpla cândva, la începutul relației voastre.
Prin acest lucru, în acel moment putem fi siguri că am construit, involuntar, un perete între noi și consort, pe locul unde de fapt trebuia să fie circulație liberă de aer și lumină. Întreaga arhitectură a intimității căsniciei noastre este rearanjată. Fiecare perete devine o fereastă gigant, iar fiecare fereastră este acoperită. Tocmai am stabilit mediul perfect pentru infidelitate fără ca măcar să ne dăm seama.

Ce e de făcut? Sfatul psihologului este să încercăm să discuțăm problemele de cuplu în cuplu, iar cu prietenii de sex opus să încercăm să evițăm subiectele intime ce țin de viața conjugală. De asemenea, dr. Glass spune că atunci când mergi în fața soțului și faci o confesiune gen „Știi, azi m-am întâlnit cu Alex, fostul meu coleg de facultate, și am început să-i povestesc lucruri despre care noi obișnuiam să vorbim înainte, dar nu mai vorbim de mult timp…”, să observi reacția lui/ei.

Dacă soțul/soția crede că e cazul să vorbiți mai mult și e deschis(ă) către comunicare, atunci nu vei mai avea nevoie de Alex. Dar se poate întâmpla și invers, când ți se aruncă un „Și ce dacă?” – atunci fără nicio temere poți da bir cu fugiții de la așa un soț (o soție), conchide psihologul.

Distribuie articolul: