După ce a absolvit Academia de Studii Economice din Chișinău în anul 2009, Diana Burlacu – Oro (27 ani ) a plecat în Spania ca să-și găsească un loc de muncă. Moldoveanca originară din s. Ciulucani, raionul Telenești  spune  că i-a fost destul de dificil la început să se adapteze unui nou stil de viață, mai ales că nu cunoștea limba spaniolă și nu avea toate actele necesare de ședere într-o țară străină, însă viața i s-a schimbat radical după ce l-a cunoscut Francesc (29 ani), actualul ei soț de origine spaniolă. În căutarea unui job
Primul pas pe care l-a făcut Diana atunci când a ajuns în Barcelona, Spania a fost căutarea unui job. Astfel, la scurt timp a reușit să se angajeze în calitate de chelneriță într-un restaurant din Barcelona. “Primele zile de muncă au fost un haos, însă datorită unor oameni de bună credință de la locul meu de muncă m-a ajutat să merg mai departe”, declară Diana.

Pas cu pas către destin
Întrucât nu cunoștea limba catalană, Diana s-a înscris la o școală de cursuri de limbi străine. “Aici m-am împrietenit cu unii colegi. Învățam foarte bine și toți colegii mă respectau enorm”, precizează moldoveanca. În timpul studiilor, Diana s-a împrietenit cu Lorena Leon Muñoz, o colegă care deține o Agenție de Turism în Barcelona. Astfel, într-o zi, aceasta i-a propus Dianei să lucreze la agenția ei. Diana, nu a stat mult pe gânduri și a cceptat oferta.

În mrejele iubirii
La agentia unde s-a angajat, Diana l-a cunoscut pe actualul ei soț, Francesc avocat de meserie. Până a o cere în căsătorie, Francesc i-a “testat”  abilitățile, ulterior  propunându-i să se angajeze la firma sa ,,ORO ADVOCATS”. Astfel, după doi ani de relație s-au căsătorit. “Nu voi uita niciodată acea zi, pentru că era ziua lui naștere. Din ziua aceea am început să ne întâlnim și tot de atunci pot sa afirm ca sunt cea mai fericită femeie din lume”, afirmă Diana precizând că în fiecare an când sărbătorește ziua de naștere a lui Francesc, acesta îi spune că este cel mai scump și deosebit cadou.

Nunta – fiecare a tras la turta lui
Atât Diana, cât și Francesc și-au dorit două nunți. Una în Spania (2010) și una în Moldova (2012). “Am avut o nuntă tradițională moldovenească. Atât invitații din Spania cât și soțul meu au rămas impresionați de tradițiile si obiceiurile moldovenești, dar în special le-a plăcut cununia religioasă, ortodoxă.

Viața printre spanioli
Întrebată dacă intenționează cumva să revină în Moldova, Diana a ezitat să ne ofere un răspuns precizând că aerul spaniol și stilul de viață de acolo îi priește de minune. Totodată, moldoveanca a menționat că spaniolii sunt foarte amabili și respectuoși. “Aici nu există difrerență între oamenii bogați și cei săraci. Aici 90% din populație trăiește la nivelul mediu și nu există discriminare precum există în Moldova. Mi-aș dori ca pe viitor în Moldova, oamenii să fie respectuoși, să fie uniți, să-și ofere un zâmbet unul altuia. Sper că un pic de efort și răbdare, toate acestea vor fi obținute”.

Model la o agenție de publicitate în Spania
De 1 an și jumătate, Diana activează în calitate de model la cea mai prestigioasă agenție de modele din Barcelona ,,PEOPLE AGENCY”. “Rolul meu în această companie este să realizez anunțuri publicitare pentru o televiziune spaniolă care colaborează cu mai multe posturi tv din lume : TV1, TV3, TV2, TV5, ANTENA 3. Pentru mine această experiență este deosebită, dar în același timp și foarte obositoare, pentru că sunt cazuri când filmăm și 12 ore “.

Afacere în Spania
De curând, Diana și-a deschis un magazin pentru femei în Barcelona. Toate succesele sale, Diana spune că i se datorează soțui său care o susține și îi oferă multă dragoste. “Mă tratează ca pe o regină. Niciodată nu mi-a lipsit respectul, suntem o familie foarte fericită și planificăm ca în 2014 să avem și un copil ca să fim o familie completă”.

Distribuie articolul: