Fiecare femeie și-a dorit, în adâncul inimii, să fie balerină măcar pentru un minut în care să resimtă presiunea asupra degetelor de la picioare și să înflorească în adevăratul sens al cuvântului, afișând gingășie, suplețe și o ținută impecabilă. Carolina Șișcanu este una dintre puținele balerine din Republica Moldova care a mers până la capăt pe acest drum. În căutarea succesului prin lume, frumoasa basarabeancă s-a îndrăgostit și căsătorit în SUA, iar acum le predă copiilor americani ceea ce îi reușește cel mai bine – măiestria baletului!

„Totul a început acum 14 ani (aveam 9 ani). Eram în clasa a III-a și învățam la o școală simplă, ca orice copil. Timpul liber îl petreceam la un studio de dans, fiindcă mama a vrut mereu să arăt bine și să fac sport. Într-o bună zi, fiind la o lecție de dans, a venit la noi prietena profesoarei de dans, care a fost balerină profesionistă în trecut și pe atunci deja preda la Colegiul de Coregrafie. În timpul acelei lecții, ea s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă ar putea să încerce ceva cu mine. I-m spus că da, iar ea mi-a spus să fac câteva mișcări, mi-a ridicat picioarele încercând să vadă câtă elasticitate am. După acea lecție, a vorbit cu mama și i-a spus ca am multe șanse să intru la școala de balet. Mama a acceptat! În aceeași lună (era septembrie), am trecut la școala nouă: Colegiul Național de Coregrafie!

Nu voiam deloc, nu-mi plăcea nimic de la început, nu-mi plăcea că nu cunoșteam pe nimeni, nu-mi plăcea baletul deloc și nu aveam nicio idee despre ce e asta. Primele lecții au trecut oribil, nu-mi reușea nimic, profesoara era foarte strictă și tot îi spuneam mamei că nu mai vreau să dansez. Mi-a spus că trebuie să mă străduiesc mai bine. 

Baletul este cel mai fin, plastic și cel mai frumos tip de dans și nu fiecare femeie poate deveni o balerină – așa mi-a spus mama.

Cred că este una dintre cele mai grele profesii, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic. Toată copilaria am făcut doar balet, eram zile întregi la școală, ori aveam lecții, ori dans… Îmi venea foarte greu, nu aveam timp să merg afară și să mă joc cu copiii, nu aveam timp sa ies undeva la plimbare, eram mereu în casa. Veneam târziu acasă și deja eram obosită. Trebuia să-mi fac temele și să mă odihnesc. Deci aș putea spune că nici nu am avut copilărie. Acesta cred că a fost primul sacrifiu. La școală a fost greu, trebuia mereu să reușesc totul și să fiu și printre primele la dans, fiindcă dacă nu lucrezi, profesoara își pierde interesul față de tine și nu-ți mai atrage atenția.

Au fost mereu nervi, lacrimi dar am învățat să fiu tare, să nu iau în seamă ce spun alții și să merg înainte. A fost greu când am început să învăț cum să dansez cu puante (încălțămintea care te ajută să stai pe vârfurile degetelor), la început resimți dureri mari, însa de-a lungul studiilor, piciorul se obișnuiește cu efortul. Acum există deja și puante mai comode și mai confortabile, nu este nici atât de dureros să începi să faci balet.

Când am absolvit școala, mi-am spus: „pffuu, în sfârșit, în sfârșit am scăpat de acei profesori care, după cum credeam eu pe atunci, erau cei mai răi. Am fost acceptată în trupa de balet a Teatrului de Opera și Balet, unde a început viața mea adevărată de balerină. Ore întregi petrecute în sala de teatru, repetiții… trebuia să învăț repertoriul spectacolelor, deci a fost greu din nou. Dar am reușit, am trecut peste acel stres, peste nervi și mă bucur că nu am plâns niciodată.

Mi-am dorit de multe ori să renunț, fiindcă este într-adevar greu, îți ia toate puterile, nervii, oamenii din jur te presează. Multe lucruri se întâmplă în orice colectiv și asta uneori te face să te dai bătut. Mereu, însă, trebuie să masori totul de o sută de ori înainte de a lua o decizie.

Eu cred că visul oricărei fetițe mici este să fie balerină, cu toate că mulți nu înțeleg această profesie: este ceva nemaipomenit de frumos, fetițele dezvoltă multe calități frumoase studiind acest dans: ele devin foarte gingașe, foarte sensibile, corpul li se dezvoltă foarte frumos. Balerinele au mereu picioare frumoase, au o ținută foarte elegantă. Poți recunoaște mereu o balerină din mulțime după mersul și ținuta sa.
Cât despre corpul suplu, este adevărat că trebuie să respecți o dietă pentru asta, trebuie mereu să ai grijă de greutatea ta și de forma fizică.

Sunt multe lucruri frumoase la această profesie: ai ocazia să întâlnești staruri ale baletului și operei pe care nu cred că oricine are ocazia să le întâlnească; dansezi pe multe scene internaționale; ai ocazia să vezi atât de multe țări și orașe! Eu am avut ocazia să merg în primul turneu când aveam doar 16 ani, a fost Marea Britanie, am fost acolo pentru 3 luni și am călătorit prin foarte multe orașe ale Marii Britanii. Am dansat la 86 de spectacole, a fost foarte greu, eram una dintre cele mai tinere balerine, nu aveam experiență, nu știam cum să-mi economisesc puterile ca să pot rezista, dar am reușit, totul se învață. După acel turneu, am început să merg mai des la repetițiile artiștilor și să dansez în mai multe spectacole și acasă. 

Odată cu turneele, apare și experiența, înveți repertoriul mai repede, îți înveți corpul, afli ce să ascunzi și ce să arăți pe scenă, apare și grația mișcărilor, se conturează orice mișcare pe care o faci. După acel turneu, au mai urmat turnee în multe țări, ca: Belgia, Italia, Suedia, Franța, Spania, Elveția, China, Cehia, Canada, SUA, Sicilia ș.a. 

Nu am avut multe costume de balet, deoarece lucrând la o trupă de balet, obții totul, teatrul are costume pentru toți și pentru toate spectacolele. Desigur că primii soliști ai teatrului își personalizează costumele lor proprii, acest lucru costă mult, aș spune că poate costa de la 500 de euro.

Acum sunt în SUA, revin aici deja al treilea an. Prima dată când am fost în turneu aici, am venit doar în calitate de dansatoare; a fost un turneu de 2 luni și mi-a plăcut enorm. Următorul an când mă pregăteam de acest turneu, compania cu care lucrez acum a venit la mine cu propunerea de a preda copiilor coregrafia, fiindcă la spectacolele la care dansam acolo, pe lângă noi, dansează și copii americani. Eu am acceptat.

Deja al doilea an vin aici în luna august și călătoresc singură dintr-un oraș în altul și predau copiilor coregrafia din specatcole. Copiii americani sun foarte receptivi, sunt foarte zâmbăreți, mereu foarte atenți și abia așteaptă să vadă ce elemente noi de dans le voi arăta. Sunt copii de la 6 la 14 ani, cei mai mici sunt cei mai amuzanți, mereu încerc să fac glume cu ei, fiindcă așa se mai relaxează și nu sunt atât de stresați.

La sfârșitul lecției, vine momentul meu cel mai preferat: toți copiii vin și te cuprind foarte-foarte strâns, apoi fiecare în parte face asta. E ceva atât de gingaș și plăcut, în acel moment mă simt satisfacută, fiindcă înțeleg că le-a plăcut să petreacă alături de mine acele câteva ore de dans.

Acest contract durează 4 luni și după, desigur că mă întorceam acasă în fiecare an. Anul ăsta, însă, a fost diferit: anul ăsta am făcut cunoștință cu soțul meu și suntem căsătoriți deja de câteva săptămâni. S-a întâmplat să-l cunosc într-un moment în care nici nu mă așteptam, a fost, cred eu, dragoste la prima vedere. Într-adevăr, culturile noastre se deobesc foarte mult, suntem diferiți, dar totodată, aceasta ne unește foarte mult, educația diferită ne atrage foarte mult și ne face să învățăm unul de la altul diferite lucruri. Viața de aici este ceva nou pentru mine, este foarte diferită de cea de acasă; aici oamenii îți zimbesc mereu, îți vorbesc. Toți sunt foarte receptivi și te vor ajuta sau îți vor oferi un sfat chiar dacă nu te cunosc. Îmi place și sunt foarte fericită aici, chiar dacă uneori îmi este dor de Moldova.

Poate că într-o zi, când nu voi mai dori să dansez, voi continua doar să predau copiilor, pentru că am studii. Mi-am terminat studiile pedagogice la Academia de Arte și acesta cred că este unul din lucrurile pe care le voi face. Cât despre o școală de balet aici, este foarte real și ușor de deschis, doar că este greu de întreținut și de găsit profesori cu adevărat buni.

Fetelor care vor să devină balerine, le-aș spune să fie puternice, să lucreze mult, să depuna mult efort, fiindcă orice ți-ai dori, poți obține, orice vis devine realitate, trebuie doar să vrei!”, ne-a mărturisit balerina.

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: