Abia au ieşit dintr-un concert şi deja planifică altul. Carla’s Dreams, împreună cu Dara au anunţat azi pe pagina lor de facebook că vor susţine un concert live pe data de 29 iunie. Tot azi a apărut şi pe site-ul lolo.md un interviu cu membrii formaţiei, în care aceştia au declarat că vor dezvălui semnificaţia numelui trupei abia la final, dar că până atunci mai e ceva timp. Formaţia Carlas Dreams, trupă cunoscută pentru limbajul necenzurat pe care îl foloseşte, dar şi pentru colaborarea de succes pe care au avut-o cu interpreta de peste Prut, Inna, au anunţat că proiectul va continua atâta timp cât le va fi lor interesant şi vor avea ce spune: „Spre deosebire de începuturi, acum simțim o responsabilitate mult mai mare față de ascultătorii noștri, față de cei ce ne-au modelat, ne-au înălțat și ne-au susținut tot acest timp. Mai putem da încă o promisiune: nu vom face 20 de concerte de rămas bun. Poate 19, 20 – nu!”

Întrebaţi despre identitatea lor, aceştia au răspuns că speră să-şi păstreze anonimatul până la sfârşitul proiectului. De asemenea, au ţinut să precizeze că în formaţie este o singură voce, nu două aşa cum se vehiculează.

Carlas Dreams urmează să lanseze o nouă piesă la sfârşit de iulie, dar nu oferă mai multe detalii, pentru că au motto-ul lor: “Pe nimeni nu interesează ce planifici. Fă. Apoi vorbește.”

Sursa: lolo.md

Distribuie articolul: