De la vârsta de 3 anișori face canto, dansuri și modeling la școala de moda I.O. MODEL’S SCHOOL, fondată de Inga Ojog. Are o colecție mare de diplome, trofee, medalii și alte cadouri la concursuri naționale și internaționale. Vorbim despre Mia Barancea, o fetiță pentru care aparițiile pe scenă nu mai înseamnă emoții și, la vârsta ei de 5 ani, înregistrează deja succese remarcabile. Ultimul dintre acestea este Marele premiul la un prestigios concurs de modele din Harikov (Ukraina), organizat de Nika Model’s.

„Concursul a presupus 2 defilări a brandurilor internaționale și 2 autohtone. Un juriu format din modele profesioniste renumite din Ukraina, Italia și Franța i-a apreciat pe copii. Noi am ales să ducem faima brandului nostru autohton, din Republica Moldova – Casa Cristea și brandul Mini Lady. Mia a fost încoronată ca o adevărată miss, cu panglică și coroniță,  multe cadouri de la mai multe branduri internaționale. A fost un concurs foarte prestigios cu peste 60 de modele, iar pentru succesul micuței îi mulțumim și profesoarei ei, Inga Ojog”, ne-a mărturisit Cristina, mămica fetiței.

Genele artistice, moștenite de la străbunei

„Mia este copilul „minune”, pe care cu siguranță Dumnezeu a pus mâna, însă a influențat mult și linia genetică. Atât părinții, buneii, cât și străbuneii au activat cu succese mari în domeniul artistic. Încă de pe vremea când era bebeluș, îi făceam multe poze, pe care ulterior le încărcam pe rețelele de sociale. Știam că nu este atât de bine să fac acest lucru, însă nu mă puteam abține să împart cu cei dragi zâmbetul ei unic și ochișorii plini de strălucire. Cu fiecare fotografie a ei, eram „bombardată” de comentarii și ❤️, mesaje și sunete… Atunci mi-am dat seama că Mia are o energie aparte, care sensibilizează plăcut foarte multă lume, atât cunoscuți, cât și simpli amici virtuali”, ne povestește mămica fetei.

Mama – managerul ei personal

„Pe la vârsta de 3 anișori am decis împreună cu soțul că merită să mergem la cea mai bună profesoară de modeling, după părerea noastră – Inga Ojog, care este fondatoarea Școlii de Modeling „I.O. MODEL’S SCHOOL”. În cadrul cursurilor am avut mai multe propuneri de ședințe foto pentru branduri naționale, dar și internaționale, care au ajuns și până peste ocean. A urmat o serie de evenimente aici, la Chișinău, după care România, Ukraina. Are un mare succes și o admirație aparte din partea publicului atunci când defilează pe podiumuri, de aceea mă implic 100% în tot ceea ce face pentru a-și dezvolta personalitatea. Merg cu ea oriunde, mai mult sunt chiar și hair stylist-ul, make-up artistul, dar și PR managerul ei personal”, mai dezvăluie Cristina Barancea pentru EA.md.

Cristina și Mia Barancea, la Odesa Fashion Week

 

Multilateral dezvoltată și talentată

„Mia ne uimește de fiecare dată cu proiectele în care se implică. În paralel cu cariera sa de Modeling, a făcut școala „Picături Muzicale”, cu doamna Iulia și Julia Sandu, cărora le suntem recunoscătoare. Aici a îndrăgit și arta de a cânta. Acum face ore de dans la cea mai talentată profesoară de dansuri – Irina Antofică, în cadrul școlii „Just Friends”, și ore de canto la scumpa noastră profesoară de canto – doamna Rodica Roșioru. Ne bucurăm nespus de mult pentru toate contractele, diplomele, trofeele și medaliile pe care le-a obținut”, ne mai dezvăluie părinții fetiței.

Familia Miei Barancea

Plini de energie pozitivă

„Desigur că în spatele oricărei ieșiri în scenă este o muncă enormă, repetiții, înregistrări audio, video…, însă totul se compensează. Atunci când pur și simplu îți explodează lacrimile de fericire în momentul când copilul tău este scăldat în aplauze, această euforie nu poate fi descrisă în cuvinte. Tot ce facem pentru ea ne încarcă cu energie bună, care ne hrănește spiritual de la un eveniment la altul, așa simțim că trecem prin viață cu folos. De fiecare dată ajung să înțeleg profund metafora -De la copiii te încarci cu energie și tot cu ei o pierzi”, ne mărturisește Cristina Barancea.

Foto: Arhivă personală