Comisia Situații Excepționale a decis să interzică deplasarea locuitorilor din Chișinău și Bălți pe timp de noapte. Școlile din localități sub Cod Roșu activează la distanță, iar grădinițele – cu prezență fizică. La fel, se interzice sistarea sau sancționeze pentru întârzierile la plata facturilor de către consumatorii casnici, menționează Agora

„Suntem în proces de determinare a surselor financiare pentru susținerea agenților economice și a cetățenilor, și deciziile vor fi luate la următoarea ședința. Ne dorim ca acțiunile să ducă la diminuarea efectelor negative ale pandemiei”, a spus premierul Aureliu Ciocoi. Astfel, CSE a decis:

  • în cazul în care o unitate economică încalcă regulamentele sanitară, iar activitatea sa pune în pericol starea de sănătate publică, se suspendă activitatea pe durata stării de urgență.
  • În localitățile unde este Cod Roșu procesul educațional va fi la distanță, cu excepția grădinițelor care vor continua să activeze.
  • Instituirea unui regim special de circulație a persoanelor în Chișinău și Bălți. Se interzice circulația în afara gospodăriilor de la 23:00 până la 5:00 de la 3 aprilie 2021. Excepție vor fi pentru deplasări în interes de serviciu, ieșiri pentru procurarea de medicamente, persoanele care sunt în tranzit, ajung cu avionul la aeroportul din Chișinău seara târziu sau ieșiri pentru procurări de medicamente.
  • În deplasările în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitatea legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator pe orice suport, ori o declarație pe propria răspundere care să conțină nume, prenume, data nașterii, data completării, adresa locului de muncă.Interzicerea circulației și aflării persoanelor în spațiile publice – parcuri, zone de agrement. Persoanele aflate în spații publice trebuie să aibă un act de identitate.
  • Toate instituțiile vor atrage la muncă doar 30% din personalul antrenat în activitatea de birou. Dacă este imposibil regimul de lucru la distanță, se vor face în ture.
  • ASP va activa doar în baza programării prealabile.
  • Se interzice desfășurarea adunărilor, mitingurilor și altor acțiuni de masă.
  • S-a decis și sistarea ceremoniilor de celebrare a înregistrării solemne a nou-născutului și a căsătoriilor jubiiliare, inclusiv celebrarea solemnă a căsătoriilor, fiind posibil încheierea căsătoriei exclusiv în sediul Stării Civile sau a Centrului Multifuncțional fără solemnitate și doar cu mirii.
  • Se interzice întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze sau să sancționeze întârzierile la plata facturilor de către consumatorii casnici. Prevederea respectivă nu se referă la consumatorii industriali.
  • Se instituie moratoriu asupra controalelor de stat asupra activității de întreprinzător. Excepție fac controalele ANSA și ANRE (controale tehnice necesare pentru asigurarea securității energetice a statului).
  • Instituțiile de sănătate publice și private sunt obligate să detașeze personal medical pentru instituțiile cu profil COVID în caz de necesitate.

Amintim că în R. Moldova se instituie stare de urgență pe întreg teritoriul țării din 1 aprilie până la 30 mai. Propunerea Guvernului a fost aprobată prin votul a 52 de deputați din Legislativ în ședința din 31 martie.

Decizia a fost luată în mare parte cu votul deputaților PSRM și al celor din Pentru Moldova și Partidul Șor. Deputații Platformei DA și cei din PAS au anunțat că nu vor susține proiectul de hotărâre.

Menționăm că în plenul Parlamentului, prim-ministrul Aureliu Ciocoi a argumentat necesitatea instituirii stării de urgență în țară prin faptul că un Guvern în demisie nu poate avea mandat deplin pentru a iniția anumite acțiuni necesare în gestionarea pandemiei, menționând printre acestea rectificări bugetare, activarea centrului de control și aplicare de sancțiuni. Totuși, Ciocoi a recunoscut că Executivul nu are un plan concret de acțiuni care ar fi necesare de întreprins imediat.

În Republica Moldova funcționează Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război. Potrivit ei, starea de urgență e un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie temporar în unele localităţi sau pe întreg teritoriul țării.