După victoria obținută sâmbătă seară la Stockholm, interpreta ucraineană Susana Jamaladinova alias Jamala a fost întâmpinată acasă ca o adevărată regină, iar astăzi a fost onorată cu titlul de Artist al Poporului.

În ciuda evenimentelor de pe agenda președintelui ucrainean, Poroșenko și-a găsit timp, spre seară, pentru o întâlnire oficială cu interpreta care a adus acasă marele trofeu al concursului Eurovision 2016.

Prieteni, vreau să împărtășesc cu voi faptul că am primit titlul onorific de Artist al Poporului din Ucraina. E frumos, dar eu nu cânt pentru premii, ci pentru Ucraina. Vă mulțumesc”, a ținut să comunice Jamala, în această seară.

13254313_1076873345692825_2203763231973374956_n

Anunțul despre acordarea titlului a fost făcut încă acum 2 zile, de către Ministrul Culturii al Ucrainei, Evgen Nyschuk, care comunica următoarele, pe contul său de Facebook:

„Am vorbit cu colegii mei de la Ministerul Culturii și pregătim toate documentele pentru a-i oferi Jamalei titlul de Artist al Poporului. Acest premiu e și un mic compliment de stat, simbolic și sperăm că plăcut!”

De altfel, evoluția la Eurovision nu este unica reușită muzicală a Jamalei. Tânăra a devenit vizibilă în showbizul ucrainesc în special după evoluția la festivalul Novaya Volna 2009, de unde s-a întors cu Grand Prix-ul.

Imagini video cu felul în care a fost întâmpinată ucraineanca la aeroport:

Foto: Facebook.com

Distribuie articolul: