O țineți minte pe Nadina Turturică, fetița de numai 12 ani pentru care am adunat fonduri la Aniversarea în Pijamale și care a ajuns să fie oeprată pe cord deschis la o Clinică din Sibiu. Astăzi mama copilei ne-a bucurat enorm cu vestea că Nadina și-a recuperat funcția inimii în proporție de 90%.

Aniversarea în Pijamale a adus mai multe speranțe de vindecare pentru Nadina. Cum au contribuit participantele (Foto)

„Astăzi ne-am întors din Sibiu, unde am fost cu Nadina la control deja a doua oară după intervenție. Avem o bucurie mare în casă, inimioara Nadinei e 90% vindecată, celelalte 10% – vom „urca pe bicicletă și în august” și vom verifica din nou cum s-a vindecat!!!”, ne-a comunicat cu lacrimi de bucurie în ochi Ioana Turturică, mama Nadinei.

Precizăm că fetița suferea de o boală foarte rară a inimii, iar cu ajutorul fiecăruia care a contribuit, Nadina a fost operată la începutul lunii noiembrie, la Clinica Polisano din Sibiu, România.

Nadina Turturică este astăzi operată pe cord la o clinică din Sibiu (Foto)

„Noi vă mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru susținere și cuvintele de încurajare, spuse sau scrise – suntem conștienți că atunci când te implici într-o lucrare și ea e finalizată cu succes te simți mândru de rezultate!!! Nadina e cel mai puternic și deosebit copil și nu zic asta fiindcă e copilul meu, dar toți medicii au fost uimiți de rezultate”, ne-a mai comunicat Ioana, astăzi, la venirea de la Sibiu.