Emma Heming i-a dăruit actorului american Bruce Willis o fetiță – cea de-a cincea fată, din câți copii are Bruce, până la acest moment. Primele poze cu fetița au fost plasate pe Instagram chiar de Emma, iar vestea despre replanificarea familiei Willis a stârnit un val întreg de emoții în rândul internauților.

Chiar dacă părinții fetiței nu s-au interestat din timp de sexul viitorului copil, Bruce și-a dorit din tot sufletul un băiat și a crezut până în ultimul moment că evenimentul atât de așteptat se va produce.

Acum, că a devenit tată de fată în pofida dorinței lui, Bruce este din nou fericit, iar speranțele sale nu se opresc aici. Emma nu exclude că va deveni mămică pentru a patra oară. Cine știe, poate că visul lui Bruce se va împlini, până la final?!

Amintim că la cei 59 de ani ai săi, actorul american Bruce Willis a devenit tătic pentru a cincea oară. Soția actorului, modelul Emma Heming, a adus-o pe lume pe micuța Evelyn Penn, acum o lună.

Potrivit mass-media străină, atât mama, cât și fetița născută la Los Angeles, se simt foarte bine. Mai mult ca atât – părinții sunt foarte mândri de noua membră a familiei.

De notat că în căsătoria cu Emma Heming, Evelyn este cea de-a doua fiică, în timp ce Bruce mai are alte trei fiice, din căsătoria cu Demi Moore, în perioada 1987-2000.

Cele trei fiice, din căsătoria anterioară, sunt deja mari: Rumer are 25  de ani, Scout – 22 de ani, iar Tallulah – 20.

Se pare că familia actorului este în continuă creștere, în ciuda faptului că Bruce are 59 de ani,iar soția acestuia – 35.

A fi tată, înseamnă a răspunde pentru multe. M-am obișnuit să ascult tot ce au de spus fiicele mele. Asta e regula numărul unu, asta se aplică acum în viața mea. Sunt fericit, e o fericire activă. Sunt îndrăgostit de soția mea și de copiii mei. Ne place să cinăm împreună. Sunt fericit să mă joc cu ele și mă păstrez pentru ele” spune Bruce.

Foto: www.heatworld.com, top.de, www.dailymail.co.uk,www.thesun.co.uk, Instagram

Distribuie articolul: