Cei opt haiduci din Brio Sonores pleacă luni dimineață către București pentru a definitiva ultimele detalii din show-ul lor la competiția „Românii au Talent”. Băieții au pus la punct acasă toate detaliile, și-au organizat fanii ca să voteze pentru ei și merg cu marea dorință de a accede în finala marilor talente românești.

Luni, 5 mai, Brio Sonores va zbura de draga dimineață către capitala României, acolo unde se vor face ultimele pregătiri și repetiții pentru ultima semifinală din sezonul actual „Românii au Talent”, difuzat la ProTV. Cu emoții mari, dar și cu speranțe multe, formația de pop-opera ne-a declarat că este gata să-i uimească pe toți românii.

 Brio Sonores

„Ne pregătim de la începutul lui martie pentru acest moment, poate chiar din clipa în care am fost anunțați că mergem în semifinală. Vom interpreta pe 9 mai ceva nou, ceva la care nu se așteaptă nimeni – este o provocare și pentru noi, dar pe care suntem siguri că o vom trece cu brio, că doar așa ne numim”, au declarat glumeți băieții din Brio Sonores.

 Brio Sonores

„Vom avea o prestație bazată pe show și sperăm ca eforturile noastre să ne poarte mult noroc. Semifinala din 9 mai, care va începe la orele 20:30, este ultima din acest sezon al show-lui „Românii au Talent”, așa că tot ceea ce așteptăm este susținerea telespectatorilor de pe ambele maluri de Prut, prin voturi, pentru a accede în finală”, ne-au mai mărturisit cei din formația Brio Sonores.

Foto: Ellene Mocrii

Distribuie articolul: