Boris Covali vine cu acuzații contra juriului care a evaluat participanții selecției naționale Eurovision 2014, declarând că aceștia poartă o parte din vină pentru eșecul său. Interpretul declară că sunt printre membrii juriului persoane părtinitoare, cu interese, iar el nu este cel care să se pună bine pe lângă cineva.

„Sunt membri ai juriului interesați de acest rezultat, s-au înțeles demult despre acest lucru. Eu am încercat într-un anumit mod să insist ca aceștia să fie schimbați, însă mi s-a spus că nu pot să se plieze pe dorințele mele. M-au convins până la urmă să renunț”, a declarat Covali după aflarea rezultatelor finale ale Selecției naționale Eurovision 2014.

Boris a adus în vizor și nume concrete, care, spune el, știau demult cine va câștiga competiția națională. „Sunt persoane concrete, spre exemplu domnul Chirian (Anatol Chiriac, compozitor) a mers de la bun început și le-a zis tuturor că Scarlat va câștiga, asta înainte încă să asculte interpretarea piesei”, a mai spus artistul.

 

Interpretul a declarat că probabil el nu va putea niciodată să câștige selecția națională a acestui concurs pentru că ar fi vorbitor de rusă, dar și a sugerat că învingătoarea s-ar fi pus bine pe lângă membrii juriului. „Nu pot să mă lingușesc pe lângă cineva, nu pot să mă înțeleg cu oamenii (membrii juriului, decidenți) și poate asta e problema”, recunoaște Covali.

În final, Boris Covali a sugerat că pe viitor își va extinde arealul de activitate peste hotarele țării. „Am făcut în țara aceasta tot ce puteam să fac, am fani aici și voi continua să muncesc pentru ei, însă îmi voi lărgi sfera de evoluări. Nu știu unde până când, poate în Rusia, poate în alte țări, mai vedem”, a mai precizat interpretul.

Distribuie articolul: