Ce n-a făcut el în viața asta? A cântat în trei formații (Solaris, Gândul Mâței și Grăiește Moldovenește), a făcut televiziune – „Bună Dimineața” sau „Las ca-i ghini”, prezintă diverse manifestații publice sau private, însă tot mai mulți, crede el, îl recunosc după vocea de la radio. „Radioul este o coloana sonora a vieții noastre” – acesta e motto-ul cu care a mers Bogdan Dascal prin carieră până astăzi și de care nu se va lăsa niciodată.
Cât am încrederea că cel puțin o persoană mă ascultă – am să mai lucrez în radio

Eu sunt născut în zodia peștelui și, conform caracteristicilor acesteia, peștii sunt foarte înclinați spre artă – eu tot aici mă regăsesc – muzică, radio, poezie, umor, texte de cântece, etc. Ultima latură, cea cu textele lumea nu o prea știe, spre exemplu. Toți îl știu pe Igor Cuciuc cu 99 de cumătri, dar nimeni nu știe că autorul piesei sunt eu și cel care l-a ales pe Igor să o cânte tot eu am fost și nu invers.

Radioul, însă, a fost mereu stihia mea. O colegă de-a mea de școală m-a atras la radio, eu fiind proaspăt revenit de la București. Pe atunci erau doar două posturi de radio comerciale și puțini care să stăpânească bine limba română. Într-un radio am trecut prin aproape toate posturile posibile – de la microfon – animator, DJ, redactor, prezentator, până la director comercial, director de programe și chiar director – deci într-un radio am simțit de toate. Aici cred că mă simt cel mai bine. Radioul este o coloana sonoră a vieții noastre, a filmului vieții noastre.

M-am gândit deseori la un radio al meu, însă, cum acest lucru nu înseamnă doar inspirație, mai adun ceva bani. Apoi, densitatea posturilor de radio la noi este extraordinar de mare. Eu țin mult la radioul unde lucrez, am ținut mereu la jobul meu și mă bucur mult pentru posturile la care am lucrat și au ajuns undeva sus în audiențe.

Am făcut și televiziune, însă am renunțat pentru că așa prevedea o clauză în contratct, care îmi cerea exclusivitate – lucru pe care eu nu-l puteam oferi, în condițiile țării noastre. Eu voi reveni pe ecran, o să mă strădui, dar probabil altfel deja. Televiziunile din țara noastră sunt într-o secetă totală de emisiuni distractive. Nimeni nu vrea să investească în așa ceva. Nimeni nu vrea să facă ceva local. Noi câștigăm la radio că mizăm pe producția locală.

Umorul nostru este un melanj sovietico-românesc, înțeles doar de noi

Noi am fost zeci de ani îndobitociți și la capitolul umor, de sovietici. Avem aici un melanj între umorul românesc și cel rusesc, este umorul înțeles doar de noi. Trebuie să găsim un mijloc prin care ne-ar înțelege mai mulți. Umorul neînțeles poate fi perceput ca o normalitate și duce într-o extremă opusă. Experiența mea cu Grăiește Moldovenește mi-a demonstrat acest lucru.

Am avut ceva tentative de colaborare cu o grupă de comedie, au avut succes, dar a fost ceva de underground. Prinde bine, iată de ce planific să strâng o echipă de oameni cunoscuți, cu care sa facem glume locale. Vreau profesioniști, vreau umoriști adevărați, care să simtă gluma, s-o ducă până la capăt.

În acest domeniu îmi plac mult baieții de la Nasha Russia, Paris Hilton Project, mai sunt și în România unii buni. La noi cei de la Zebra Show sunt bunicei, dar așa unu-doi… dar parcă nu-s lucrate scheciurile lor până la final, parcă nu le ajunge forță. Au succes și îi respect pe Cheianu și Durbală cu „Ora de Ras”. M-am convins de la radio: sunt oameni din popor, cu un umor genial, dar nimeni nu-i știe și asta e trist. La noi e o secetă totală la acest capitol. Umorul e un pustiu care trebuie irigat, ca și Stepele Cahulului și va da roade garantat.

Cel mai mare cadou pentru familia mea: nu mai servesc alcool și mă las de fumat

Umorul e firul roșu prin care trece viața mea, chiar și cea de familie. Eu cred că toate trec, peste multe treci doar cu ajutorul umorului, privești viața mai pozitiv și cu zâmbet. Chiar și copiii se prind uneori, ei au chiar șotiile lor care, uneori, ne lasă „portret”.

Îmi place să-i ascult, să mă joc cu ei, să ieșim la plimbare sau în oraș, la natură sau la săniuș. Cu băiatul putem merge la bowling – nu sunt lucruri ieșite din comun, însă mă ajută să fiu și eu mai aproape de ei. În familia noastră rolurile s-au împărțit intuitiv: bărbatul muncește și asigură familia, soția este mai aproape de copii, de casă. Pe noi copiii nu ne-au schimbat, noi am continuat să ne trăim viața la fel și să-i facem pe copii să beneficieze din asta.

Al doilea mare plan și vis pentru anul ăsta e legat de familie, vreau să trec la casă la sol – vreau un pic de liniște. Nu mă apuc de gospodărit, doar iarbă voi crește în jurul casei.

N-aveam nimic cu viitoarea soție, nici de gând s-o invit măcar la o întâlnire

Eu nu mi-am dat seama ce fac atunci când am cerut-o de nevastă pe Larisa. Eu, în genere, nici la întâlnire n-aș fi invitat-o când am vazut-o pentru prima dată. Dar m-am convins – contrariile se atrag. Vârsta cred că și-a spus cuvântul.

Nu ascund faptul că am mai avut o scurtă căsătorie. Am o fiică de 13 ani în Franța, dar cu care nu țin legătura. Copiii mei știu de ea, dar asta e, deși aș vrea să discut cu ea.

În casa noastră creația e peste tot. Stând la balcon, mie îmi vine un vers, Larisa ia chitara și așa se naște cântecul. Așa s-a întâmplat și cu piesa pe care am înaintat-o pentru Eurovision 2013. E într-un stil absolut diferit decât muzica noastră de pe aici, e mai mult actoricească. Mie îmi plac piesele care se țin pe text. E, pe bune, o piesă de familie, o oră a fost de ajuns ca să o coacem.

Pentru mine soția este, în primul rând, prietenă. Sunt convins că prietenia duce la respect, iar o familie fără respect nu există. Din dragoste și respect i-am dăruit multe, chiar și mașina – deși eu încă nu am mașină. Se întâmpla de 8 martie, am lăsat-o sub balcon cu tot cu fundiță. În rest – copiii sunt un cadou frumos.

Multe lucruri am pierdut în viață din cauza paharului

E loc de regrete în viața mea. Regret momentul în care am ridicat pentru prima oară paharul. Să fi știut câte lucruri negative aduce el… Eu multe lucruri am pierdut din cauza lui… Acum am zis că voi servi o cupă de șampanie doar când se va uni Romania cu Modova (zâmbește). Și mă mustră conștiința că n-am reușit mai multe din cauza asta. Și țigara vreau s-o las… Citesc o carte despre cum să fac acest lucru mai bine, mai am un pic…

Îmi citesc cartea preferată la baie și tot nu apuc s-o finalizez că mă scoate cineva de acolo. Stau tot mai mult pe rețelele de socializare, cu toate că, uneori, sunt în defavoarea noastră. Eu mi-am descoperit acum foarte mult timp liber, trebuie să învăț să mă distrez și fără pahar.

Nu tânjesc după Grăiește Moldovenește, proiectul și-a trăit traiul

Nu pot să zic că tânjesc după vre-un proiect în care am fost implicat, toate au avut viața lor pe care și-au trăit-o. Grăiește Moldovenește a fost popular atunci și mă bucur că lumea își mai aduce aminte. Oamenii nu mai sunt, au plecat peste hotare mulți. Cu unii mai lucrez, le mai scriu texte. Eu nu cred să mai ies pe scenă să cânt, mă ocup acum de Larisa și vreau să-i găsesc o nișă potrivită. Poate cea de folk, pentru că e mare carență la noi. Voi scrie pentru ea și pentru toată lumea care va mai solicita textele mele rimate.

Pe mine mă omoară toata nișa asta de interpreți noi care cântă doar Karaoke și scot doar câte o piesă pe an. Fac remix-uri și nimic mai mult. Îmi place ce face din punct de vedere artistic Eugen Doibani (Natan); ca prestație cred că ar fi Dara (e originală); Smally e genial, dar nu prea scoate piese pe piață – e leneș, are nevoie de producător; Pasha Parfeny e bravo.

La capitolul fete e tare jale, pe mine mă scot din sărite fufele cu fuste scurte și clipuri dezgolite fără esență ca muzică și vers.
Țin mult la piesele cu vers frumos și muzică de calitate. Deseori se întâmplă să scriu textul, să sun un interpret și să apară piesa în câteva zile. Uneori scriu după muzică. Diferite colaborări există, eu nu am clișee. Inspirația vine oriunde, dar scriu repede, ca să nu uit. Mi-a plăcut experiența pe care am avut-o cu filmul Nunta în Basarabia. Aș vrea să mai scriu piese pentru filme, chit că e și Larisa care scrie muzică.

Cred că alunecam într-o altă direcție, dacă știam totul despre femei

Toată viața încerci să le descoperi și tot rămâne ceva neștiut. Îmi plac mult femeile care au grijă de ele, care se machiază frumos, se îngrijesc – ca să placă bărbaților. Așa e soția mea – mă uimește zilnic. Ea mă și inspiră adesea… femeile știu cum s-o facă.

Ca să fie ideale trebuie să te și lase în pace la momentul potrivit, atunci când ai cea mai mare nevoie de timpul tău, de o discuție cu băieții. Discuțiile tot sunt o hrană pentru sufletul bărbatului. Noi nu bârfim mai mult decât femeile – noi doar punem țara la cale.

 

Distribuie articolul: