Expoziția „MĂRȚIȘORUL PRIN LUME”  este un proiect fotografic creat de jurnalistul Vitalie GUȚU în coloborare cu diaspora.

Expoziția cuprinde 30 de fotografii, realizate de autorul proiectului, jurnalistul Vitalie Guțu, și concetățenii noștri stabiliți în diferite țări ale lumii. Astfel, vizitatorii vor putea vedea imagini cu mărțișorul la sediul ONU din Geneva (Elveția), la Muzeul Louvre și Turnul Eiffel din Paris (Franța), Palatul Kensington din Londra (Marea Britanie), Palatul Regal din Norvegia, Arena di Verona și Galleria Witorio Emanuele din Milano (Italia), Palatul Europei din Strasbourg (Franța), Munții Alpi, Palatul Victoriei din București, Teatrul de Operă și Balet din Odessa etc.

„Pe lângă faptul că mi-am dorit să arăt cetățenilor din R. Moldova că cei plecați din țară nu uită de tradiții, de obiceiuri, de rădăcinile lor, am vrut ca vizitatorii acestei expoziții să cunoască cele mai importante obiective turistice de peste hotare. Astfel, expoziția este și un ghid turistic”, relatează Vitalie Guțu. Realizat de obicei manual, împodobit cu un fir roșu și alb, Mărțișorul este purtat la început de primăvară în Republica Moldova, România, Bulgaria (unde este cunoscut sub numele de Martenitsa / Мартеница), și Macedonia de Nord (unde este cunoscut sub numele de Martinka / Мартинка), iar din decembrie 2017, a fost promovată includerea Mărţişorului în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

Expoziția poate fi vizitată până la 10 martie 2023 în blocul central BNRM, spatiul expozițional etajul II (str. 31 august 1989, 78A).