În anul 2020 în toată lumea ar fi trebuit să se cânte Beethoven – cele 9 simfonii, 32 de sonate pentru pian, 10 sonate pentru vioară, 5 pentru violoncel, 5 concerte pentru pian și orchestră, și multe altele, însă nu a fost să fie anul #Beethoven250 ci #Covid19. Moldo Crescendo celebrează anul marelui compozitor lansând o serie de flashmob-uri în spații deschise Chișinău.

Atunci când în pandemie nu putem ajunge la cultură, vine cultura la noi!

Multe evenimente au fost amânate, altele au trecut online, Moldo Crescendo însă a găsit o soluție ca oamenii totuși să afle de anul Ludwig van Beethoven și să asculte câte ceva din muzica acestuia. În parteneriat cu Centrul Cultural German din Chișinău – Akzente și Goethe-Institut din București au gândit trei flashmob-uri în spații deschise în Chișinău, pe care să le filmeze artistic apoi să poată fi vizionate, în siguranță, pe rețelele de social media.

Cu Beethoven prin Chișinău

Au cumpărat un pian, Daniel Cauia și Alex Medinschi l-au pictat, l-au dus în trei locații din Chișinău – Filarmonica, Parcul Valea Morilor și bl. Ștefan cel Mare, acolo Marcel Lazăr (pian), Daniel Lazăr (vioară) și Irina Grecu (flaut) au cântat, iar George Secrieru (DOP), Lucian Spătaru (a doua cameră), Vasilii Zeliznîi (dronă) și Constantin Coada (sunet) au produs trei filmulețe.

Primul clip este dedicat Filarmonicii „Serghei Lunchevici” care a ars recent aproape în totalitate. Marcel Lazar a interpretat la pian sonata Patetica.

Cel de-al doilea clip a fost filmat în Parcul Valea Morilor, fiind interpretată Sonata No.5 pentru pian (Marcel Lazăr) și vioară (Daniel Lazăr), intitulată Sonata Primăverii.

Primele două clipuri pot fi deja vizionate pe pagina de facebook Moldo Crescendo, iar al treilea urmează să apară.

Acest proiect și multe altele sunt susținute și de comunitatea de Patreon Moldo Crescendo care în prezent numără peste 70 de susținători lunar.

Distribuie articolul: