Basarabeanca Aliona Munteanu, în vârstă de 28 de ani, a luat premiul pentru cea mai bună actriță la “Trebas Film Festival” în Canada. Premiul a fost acordat pentru rolul său din filmul “Obsesion”, regizat de românul Călin Darabut. Aliona Munteanu a declarat că a fost extrem de emoționantă și că acest premiu o apropie și mai mult de mult râvnitul Oscar. În 2009 actrița a fost nominalizată și la Festivalul de Film GOPO din România.

Aliona Munteanu este stabilită de mai mulți ani în Canada. Aliona este actriță de teatru, film, scrie poezii, proză, dansează, iar în timpul ce-i mai rămâne cochetează cu marionetele, insuflându-le şi copiilor dragostea pentru artă şi frumos, scrie apropomagazin.

 

Basarabeanca a jucat anterior rolul lui Lili în filmul românesc “Schimb valutar”, a mai participat și la show-ul de peste Prut, “Dansez pentru tine”.

 

În filmul „Obsession”, pentru rolul din care a fost nominalizată la “Trebas Film Festival” în Canada, basarabeanca a jucat rolul unei românce. Filmul este realizat de tânărul regizor român, Călin Darabut, care se află în Canada de doi ani.

 

 

Distribuie articolul: