Da, da, și păpușile obosesc! Sau cel puțin și ele se dau după tendințele modei, care, în ultimul timp, tot mai des ne atenționează de faptul că ținutele nu trebuie să fie doar frumoase, dar și confortabile.

Aceste cerințe au fost preluate și de către compania „Mattel” – producătorul păpușilor Barbie. Astfel, drăguța și mereu zâmbitoarea blondă lasă, pentru prima dată în 56 ani de existență, tocurile și le schimbă pe balerini.

Potrivit spuselor reprezentanților companiei „Mattel”, gleznele păpușilor au fost dotate cu mecanisme speciale. Acestea le permit să poarte tenişi, balerini şi sandale cu talpă joasă, ele nemaifiind „împietrite” în poziţia care se preta exclusiv la pantofi cu toc. Asta în condiţiile în care, un studiu recent publicat de „Internaţional Journal of Clinical Practice” consideră încălţămintea cu toc „un instrument de tortură care limitează activitatea fizică.”

Foto: ffaasstt.swide.com

Foto: ffaasstt.swide.com

La 56 de ani de la apariție, până şi Barbie experimentează o scădere în popularitate, pierzând teren în faţă păpuşilor din filmul animat „Frozen” de exemplu. Aşa că acum, producătorii încearcă să se adapteze noii generaţii, venind cu 8 nuanţe de piele, 14 tipologii faciale, 18 culori de ochi, 22 de tunsori şi 23 de nuanţe de păr.

 

Deşi compania producătoare nu a promovat cine ştie ce noua schimbare, aceasta este evidentă din fotografiile lui Barbie de pe Instagram; da, Barbie are Instagram.

SURSA

Distribuie articolul: