„Nu doar femeile au probleme pe carosabil. Sunt foarte mulți bărbați care conduc mult mai rău decît femeile și care ar trebui să învețe de la femei cum să conducă”, considera Elena Potorac, coprezentatoare la emisiunea televizată “AUTOexpert”. Totodată aceasta nu ezita să dea lecții de șofat conducătorilor auto nefamiliarizați cu regulamentul și să reziste cu brio în „jungla” din trafic. Ce înfrunți în linii mari pe șoselele capitalei de cînd ai permisul la mînă?

Ce înfruntăm? Înfruntăm nesimțirea șoferilor. Înfruntăm lipsa culturii, lipsa și necunoașterea regulilor de circulație și chiar astăzi în emisiune spuneam că, la noi în Chișinău, la volan te simți ca într-o junglă, în care rezistă cel mai puternic. Noi, femeile, suntem nevoite să rezistăm în orice condiții . Eu reușesc să rezist în trafic pentru că cunosc bine regulile de circulație.

Te cataloghezi drept „sursă de pericol” în trafic sau un participant cu drepturi și abilități egale?

Nu sunt în niciun caz o sursă de pericol! Accept parțial că femeile sunt percepute ca persoane care nu pot conduce, însă multe dintre acestea au o atitudine mult mai serioasă decît bărbații. Ele nu sunt așa de periculoase, mai ales că noi, femeile, nu ținem să mergem cu viteză excesivă.

Cine se face vinovat de pseudomitul “Femeia egal cu pericolul la drum” ?

Școlile auto! Și asta o spun cu voce tare pentru că eu însămi am frecventat școala auto și nu am fost învățată nimic.Acolo e problema cea mai mare. Totodată se fac vinovați și bărbații care pretind că pot merge la volan. Aceștia, de regulă, au fie o soție, fie o iubită sau fiică și e de datoria lor să o ia cu ei și s-o instruiască.

Sunt conducătoarele auto avantajate într-un fel sau altul?

Eu aș spune că, de fapt, sunt dezavantajate pentru că greșelile sau prostiile pe care le comit bărbații în trafic sunt trecute cu vederea, însă orice scăpare mică a unei femei la volan e observată, exagerată și povestită cu voce tare seara, deja cu prietenii.

Ai fost implicată în momente de maximă tensiune la volan?

Nu am avut niciodată accidente, însă am avut o situație neplăcută în care am dat peste un șofer foarte agresiv. El, fiind semnalizat cu claxonul de către un șofer din spatele meu a considerat că eu sunt cea care îi dau semnale, a ieșit din mașina și a încercat să mă lovească, dar am reușit să închid geamul.Acesta a văzut ca nu are acces la mine și și-a vărsat furia pe mașina mea. A dat un pumn peste capotă și am avut deja și o adîncitură destul de mare, deci am avut o situație foarte neplacută pe care o țin minte pînă și în ziua de azi. I-am înregistrat numerele și am mers la poliție, după care s-a ajuns în instanța de judecată. Tînărul era ferm convins de corectitudinea sa, astfel încît nu și-a exprimat nici o părere de rău.

S-a întîmplat să te simți net-superioară față de unii automobiliști și să le dai lecții de șofat, văzînd că nu circulă regulamentar?

Elena Potorac: Sincer…da! Este undeva și problema mea pentru că încerc să-i învăt și să le spun tuturor cum să conducă. Ar fi bine să-mi pun lacăt la gură și să nu mă uit prin părți la toată stupizenia de care dau dovadă unii conducători, însă nu pot. Mi-am pus un registrator video și nu ezit să anunț automobiliștii care trec la roșu, că i-am filmat și că vor primi cu mare drag amenda la domiciliu.

Crezi că exemplul tău e demn de urmat ca o masură de securizare pentru cei antrenați în trafic ?

Cred că da. Atît timp cît poliția rutieră nu are surse sau colaboratori pentru a face față realităților dure, noi șoferii suntem cei care trebuie să ne autoeducăm, să ne educăm reciproc și să ne m-ai dăm peste nas dacă e cazul.

Care e soluția dilemei bărbat- femeie, participanți la trafic?

Unica soluție e să facem bărbații să muțească la văzul unei femeie, care se descucă de minune pe carosail. Asta va fi posibil atunci cînd femeile vor primi lecțiile corespuzătoare la școlile auto, pentru că noi femeile avem o problemă : Noi nu simțim dimensiunile automobilului! E o problemă genetică a noastră, care se educă, doar că trebuie pusă pe ordinea de zi a fiecăreia. Să fim onești. Nu doar femeile au probleme pe carosabil, sunt foarte mulți bărbați, care conduc mult mai rău decît femeile și care ar trebui să învețe de la femei cum să conducă.

Victoria Bodiu
Școala de Studii Avansate în Jurnalism 

Distribuie articolul: