Artiştii moldoveni ameninţă din nou, de data aceasta cu greva generală. După ce, cu o lună în urmă, mai mulţi interpreţi s-au întrunit la o conferinţă de presă pentru a-şi apăra drepturile, ieri, alți artiști şi-au anunţat intenţia de a protesta, începând cu întâi septembrie. Ei cer ca produsul lor să fie difuzat cel puțin în proporție de 50 % în audiovizual.
Artiştii sunt foarte deranjaţi de decizia Curţii de Apel Chişinău de a suspenda măsura impusă de CCA, prin care posturile de radio şi TV sunt obligate să aibă 30 la sută producţie autohtonă. Ei cer ca  această cotă să fie majorată cel puțin până la 50 la sută.

Anterior, interpreta Nelly Ciobanu, preşedintele Uniunii Interpreţilor Profesionişti din Republica menţiona: “Nici într-o altă ţară din lume nu am întâlnit o cotă atât de mică a produsului autohton cum este la noi. Cântecele noastre sunt un element de educaţie al populaţiei, în spiritul dragostei faţă de neam, ţară, de mamă, de copil şi de tot ce este frumos”

Artiştii se mai plâng de faptul că încercările Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale de a face ordine pe piaţa drepturilor de autor şi conexe sunt sabotate de către structuri corupte şi funcţionari de stat din conducerea AGEPI.

Sursa: jurnaltv.md