Tânăra artistă basarabeancă Ana Munteanu, recunoscută și în România pentru talentul extraordinar de a desena în nisip, dedică orașului Chișinău o felicitare superbă, realizată în cinstea Hramului capitalei. Felicitarea video a Anei cucerește cu simbolica și mesajul transmis prin intermediul nisipului.

„Astăzi este ziua oraşului în care m-am născut şi pe care îl voi iubi întotdeauna. La Mulţi Ani, Chişinău!”, declară Ana, pe contul său oficial de Facebook.

Ana Munteanu este pictor suprarealist, sand artist profesionist (picturi în nisip), iar începând cu 2008 este Lector Superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova.

Anul trecut, tânăra a devenit finalista show-ului „Românii au Talent”.

În 2011, Ana a creat sand art show, pentru concertul „The best off” al formației Proconsul. Artista este laureata mai multor distincţii internaţionale (printre care în anul 1999 menţiunea Global Shoes din SUA și în 1999 și în 2001 Premiul Le Géste en Liberte, UNESCO Troyes, Franţa. 

Distribuie articolul: