Antonia a început oficial lupta pentru custodia fiicei sale pe 25 martie. Cererea artistei a fost înregistrată la sfârșitul lunii ianuarie. Prin ordonanța președințială, artista speră să câștige dreptul de a-și crește copilul și a-l aduce astfel din Italia în România. Antonia va mai avea de luptat în instanță.

Procedura divorțului a fost declanșată iar bătălia pentru a obține dreptul de a-și crește copilul a început oficial pe 25 martie, când Antonia a avut loc prima înfățișare în față instanței. Pentru a grăbi procedurile, avocații solistei apelează la ordonanța președințiala prin care speră să câștige dreptul de a-și crește copilul și a-l aduce astfel din Italia în România.

 Antonia și Fetița

Maya, fiica ei în vârstă de trei ani, locuiește de mai bine de un an în Italia, alături de tatăl și și bunicii acestuia. Conform descrierii oficiale, ordonanța președințiala reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințiala trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgență, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate. Ordonanța președințiala în procedura civilă este reglementată de Codul de Procedura Civilă al României.

Amintim că Antonia a anunțat separarea de soțul ei încă la finalul anului 2012, dar a divorțat de Vincenzo în 2013, acceptând ca pentru o vreme, fiica ei să rămână cu familia Castellano, adică bunicii fetei și tatăl ei.

Sursa: ADPM

Foto: Facebook

Distribuie articolul: