Niciodată să nu uităm că în spate îi avem pe strămoșii noșrti, iar în față stau și ne privesc copiii noștri. Nu trebuie să dezamăgim nici pe unii, nici pe ceilalți. În acest sens, un exemplu frumos este ansamblul „Opincuța” care au adus acasă premiul mare de la Festivalul Internațional de dans.

În perioada 14-24 iunie , ansamblul „Opincuța” a participat la Festivalul Internațional de dans din orașul Frydek Mistek, Cehia. Este un festival internațional la care au luat parte colective din China, Puerto Rico, Finlanda, R. Moldova, Cehia, Polonia, Marea Britanie , și altele. Festivalul a fost organizat la cel mai înalt nivel, fiind patronat de Comitetul Internațional de Folclor și Comitetul Internațional de dans.

Viorica Lupu, conducătorul vocal al ansamblului ne împărtășește impresiile din călătorie:

Ne-am bucurat enorm de mult să constatăm faptul că copii din „Opincuța” erau cei mai tinerei la acest festival. Ne-am întors acasă cu premiul I, iar asta e cel mai îmbucurător fapt – că am putut aduce un premiu bun acasă.

Copiii și conducătorii lor artistici au avut ocazia să viziteze Muzeul Satului din Frydek Mistek. Un muzeu deosebit pentru că acolo, în afară de casele frumos amenajate, se mai găsesc și unități functionale pâna în zilele noastre cum ar fi: o moară veche care înca mai face făină, o râșniță de stors ulei, un război în care se țese pânză și multe altele.

IMG_2926

Cel mai mult pe copiii noștri i-a impresionat folclorul din China și Puerto Rico. Cei din China au niște costume și mișcări cu totul aparte și foarte sofisticate. Puerto Rico i-a uimit pe copii prin muzica lor care parcă arde, prin mișcările lor pline de pasiune.

 

IMG_3374

În drum spre casă ansamblul a mai făcut un popas la Grădina Zoo din Budapesta. Au ținut neapărat să  viziteze acest obiectiv turistic pentru ca este una dintre cele mai mari din lume cu o istorie de aproape 150 de ani. Grădina e împărțită pe continente iar acestea pe regiuni. Este de fapt un parc natural imens cu o mulțime de străzi pe unde nu au avut cum să se rătăcească pentru că încă de la intrare li s-a oferit o hartă pentru orientare.

IMG_3317

Maria Lupu este fondatoarea și managerul colectivului, care în 25 de ani nu a obosit deloc, mai mult chiar – are și mai multe idei pentru un colectiv de copii și adolescenți de nota 10. Precizăm că micii dansatori sunt coordonați de Elena Lupu și Denis Ganga – coregrafii ansamblului, iar Viorica Lupu este conducătorul grupului vocal al formației.

Acum „Opincuța” s-a întors acasă și se pregătește de un nou turneu, de la acre, suntem si guri, vor aduce rezultate și mai frumoase!

Distribuie articolul: