Ansamblul „Concertino”, aflat într-un turneu prin mai multe orașe europene, a reușit încă o performanță extraordinară în palmaresul său – marele premiu la festivalul-concurs „Accordé’Opale” din Franţa. Trupa celor nouă muzicieni a fost distinsă cu premiul mare la capitolul formation, al 19-lea din palmaresul formației, la Rang du Fliers, în primul lor concert din Franţa.

Ansamblul condus de Eugen Negruţă (acordeon), artist emerit al Republicii Moldova, se află în luna mai într-un turneu european, fiind invitat la mai multe festivaluri, unde artiştii instrumentişti prezintă publicului un patrimoniu muzical de excepţie, notează trm.md.

 Premiul ConcertinoAcorde Opale

Cei nouă tineri muzicieni, absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, vor concerta în cinci ţări europene: Franţa (Rang-de-Fliers, Strasbourg), Germania (Schwäbisch, Gmünd), Republica Moldova (Chişinău) şi Belgia (Bruges).

 Concertino

Potrivit ICR Bruxelles, ansamblul a obținut renumele de „Accordion World Champion Orchestra” prin repertoriul inedit care include piese din muzica clasică, jazz şi folclor, reinterpretate în orchestraţii originale de acordeon, şi prin talentul cu care aceşti muzicieni reuşesc să transmită vibraţiile acordeonului publicului, pe cele mai mari scene din lume.

Distribuie articolul: