După un program extrem de încărcat de concerte, câteva videoclipuri noi și oboseala frumoasă de acasă, Anna Lesko și-a luat revanșa și a cucerit un litoral cu apă albastră ca cerul. Ce destinație de vacanță și-a ales, aflați mai jos.

După ce a dat o fugă pe la Chișinău acum câteva zile, Anna Lesko a zburat tocmai în Tanzania, pe arhipelagul Zanzibar – destinație de călătorie spre care n-am prea auzit să ajungă vedetele din România.

Scăldat în apele Oceanului Indian, îndepărtat de casă și bogat în peisaje uluitor de frumoase, arhipelagul schimbă viețile tuturor turiștilor pe care îi găzduiește. În aceste zile, zona îi bucură pe oaspeți cu temperaturi de cca 30 de grade Celsius.

cats

Zanzibar este insula mirodeniilor, a contrastelor care se văd chiar din aeroport și a peisajelor de paradis. Nu în zadar oricine ajunge acolo pentru prima oară, exclamă „Am ajuns în Rai”. Litoralul își bucură vizitatorii cu apă de un albastru pur, nisipuri albe, corali și scoici de toate mărimile, dar și o floră grațioasă.

Mulți spun că zona se asemănă cumva cu ceea ce se vrea a fi Antalya, însă oferă un exotism mult mai pur.

Cu siguranță că asemenea priveliști de vis nu puteau trece fără filmări, iar în curând Anna va lansa un videoclip cu scene furate din Zanzibar!

zanzibarbeaches3

Foto: Instagram, somak.com

Distribuie articolul: