Zilele trecute, la Hollywood a avut loc premiera mult așteptatei povești ”Maleficent” – o variantă Disney a poveștii ”Frumoasa din pădurea adormită”. Angelina Jolie, cea care a jucat rolul vrăjitoarei din această producție, a fost susținută, la lansare, de toată familia, cu excepția unui copil.

Pe covorul cinematografului hollywoodian ”El Capitan”, Jolie a pășit însoțită de Brad Pitt și de copiii Pax, Zahara, Knox, Shiloh și Maddox. Gemănuța Vivienne Marcheline n-a fost văzută alături de frații săi, chiar dacă acesteia i-a revenit să apară în una din scenele poveștii.

”Cel mai frumos cuplu de la Hollywood”, numit și Brangelina, fost surprins și în câteva ipostaze romantice.

   

Angelia Jolie a optat pentru o rochie neagră, vaporoasă și sclipitoare, care îi scotea îi evidență umerii goi.

Rolul Frumoasei Adormite, din această poveste, a fost jucat de actrița de 16 ani Elle Fanning. Aceasta a optat pentru o rochie lungă, lila.

Povestea filmului este următoarea: ”Frumoasa şi tânăra Maleficent trăieşte o viaţă idilică în paşnicul ei regat acoperit de păduri, visând că va deveni o puternică zână făcătoare de bine. Asta până într-o zi când armata unui rege invadator îi atacă semenii şi o extraordinară trădare face inima zânei să se transforme în piatră. Setea de răzbunare o împinge pe Maleficent ca, ani mai târziu, să arunce un crunt blestem pe Aurora, fiica succesorului la tron a regelui ce i-a pustiit regatul, dar, pe măsură ce Aurora creşte, vrăjitoarea începe să se întrebe dacă nu cumva aceasta deţine cheia unui viitor paşnic al întregului ţinut.”

Foto: www.eonline.com,www.filmchronicles.com