La Mănăstirea Curchi, în data de 26 aprilie a avut loc un botez frumos, slujba căruia a fost ținută de Starețul Siluan. Ekaterina Filat, fiica deputatului Vlad Filat și a fostei prezentatoare TV, Angela Gonța, a fost creștinată.

La 26 aprilie, jurnalista Angela Gonța și politicianul Vlad Filat și-au botezat micuţa. Ekaterina este deja creștină. Slujba religioasă s-a desfăşurat la mănăstirea Curchi, în Biserica Mare, şi a fost ţinută de către stareţul mănăstirii, Siluan.

oz788anko6qqx2w-152_2

În timpul ceremoniei, Ekaterina a plâns, însă cei din jur au înconjurat-o cu dragoste şi căldură. Evenimentul a avut loc într-un număr restrâns de persoane.

oz788anko6qqx2w-152_1

Nanii fetiţei au fost naşii de cununie ai părinţilor, sora mai mare şi cumnatul lui Vlad Filat, dar şi prietena Angelei Gonţa, jurnalista Oxana Iuteş. Angela Gonţa a confirmat pentru revista noastră, ceva timp în urmă, următoarele: „Știu sigur că mi-aș dori ca prietenă mea, Oxana Iuteș, să accepte invitația. Celelalte prietene ale mele au născut copii mai devreme decât mine și, respectiv, eu am fost cea care le-a fost nană.” Astfel, înțelegem că Oxana a acceptat invitația Angelei de a o creștina pe Ekaterina și deja îi este nană.

oz788anko6qqx2w-152_4

Din interviul acordat revistei Ea.md, Angela a mai spus: „Ekaterina este un copil foarte cuminte: „Am avut o sarcină foarte grea și mă gândeam că așa va fi și maternitatea. Dar m-am înșelat. Dumnezeu mi-a dat cel mai cuminte copil. Emoții mai mari am avut în primele luni: nu prea știam ce să fac, cum să mă comport cu cele trei kilograme de omuleț și am apelat la ajutorul mamei mele. Pentru ea, Ekaterina e prima nepoată, așa că a fost lângă mine cât a fost nevoie. Și încă este”.

20140713223154

Amintim că, Angela Gonța și Vlad Filat s-au căsătorit în februarie 2014, iar în data de 8 iunie (2014) în familia celor două personalități a apărut micuța Ekaterina.

Foto: Arhivă personală/Facebook, Sergiu Bîrcă

Distribuie articolul: