Jurnalista Angela Gonța a ridicat puțin cortina vieții sale private, dezvăluind dificultățile prin care a trecut după divorțul cu politicianul Vlad Filat. În emisiunea OptmartSRL de la TV8, dedicată puterii feminine, Gonța a povestit cum a luat decizia de a pleca de la ProTV, cum a revenit pe micile ecrane și cum fetița sa Ekaterina a ajutat-o să treacă peste probleme și divorț.

„Am decis să renunț la cariera mea pentru că mi se păreau două lucruri incompatibile. Voiam să rămân un jurnalist bun. A fost o decizie asumată, am luat în calcul tot ce se putea întâmpla, inclusiv divorțul. După care a urmat și o perioadă  în care nu am apărut pe sticlă. Viața a arătat că ea poate continua. La jumătate de an de la divorț, am primit o ofertă de a face TV. M-au chemat să prezint tot felul de știri cu care nu eram de acord. Dar eu nu am vrut să fiu vedetă, eu am vrut să fiu jurnalist”, povestește prezentatoarea TV.

Ea mărturisește că înainte de căsnicie lua în considerare și opțiunea de a rămâne în presă, „dar s-a insistat foarte mult și eram și însărcinată, și cred că hormonii au învins”, zâmbește ea.

Angela Gonța a vorbit și despre lucruri personale, mai puțin știute de ochiul public.

„Eu am o fetiță de 3 ani și, bineînțeles, ca toată lumea, am avut ani grei, poate nu neapărat din vina mea și a greșelilor mele. Mai trăgeam câte un bocet pe acasă, singură. Și ea mă trăgea de mână și spunea „Mama, vseo proideot” (n.r. – Mama, totul va trece). Pentru mine curajul și femeile puternice sunt cele care reușesc să iasă din astfel de situații”, recunoaște jurnalista.

Ea se declară o persoană închisă în sine și spune că nu povestește durerile sale nici măcar apropiaților.

„Eu nu zic la nimeni despre durerile mele, nici mamei, nici prietenelor, ele și așa știu. Dar am reușit să ies din emoțiile pe care le-am avut datorită copilului. Dacă era un bărbat la mine și venea și mă trăgea de mână eu îi vorbeam urât. Dar copilului eu n-am putut să-i spun „pleacă”. Ekaterina m-a ajutat foarte mult. Poți numi asta responsabilitate, instinct, intuiție. Dar dacă nu era copilul meu, nu cred că aș fi putut să trec peste asta. Nu vorbesc despre multe în public, dar nu toți înțeleg cum e să te trezești cu CNA acasă, să fii distrusă public de niște troli din simplul motiv că tu ești nevasta cuiva și lui nu-i pasă că ești însărcinată. Eu mai nu am pierdut sarcina din cauza emoțiilor care mi s-au întâmplat”, a mai spus Angela Gonța.

Jurnalista a fost căsătorită cu fostul lider PLDM, Vlad Filat din 2014 până în 2016. Cei doi au o fetiță pe nume Ekaterina, născută în iunie 2014.

Citește și: Angela Gonța își îndeamnă fiica să îi poarte numele: „Nu, eu sunt Ekaterina Filat” (Video)

Sursa: Agora.md