„Nu e simplu deloc să vii în SUA. Începutul e greu pentru că aici lucrurile sunt foarte diferite. Prima senzație a fost că sunt pe altă planetă. E și mai complicat dacă nu ai pe nimeni aici. Noi am avut marele noroc de-ai avea pe prietenii noștri și am mai descoperit un om cu suflet mare, tot o moldoveancă de-a noastră, care trăiește în Charlotte de mai mulți ani și care ne-a ajutat enorm de mult, deși nu ne-a văzut la ochi niciodată. Urmează abia să o cunoaștem față-n față. Dacă nu ai pe nimeni acomodarea durează mai mult, până înțelegi cum funcționează la ei lucrurile. De exemplu până am reușit să închiriem o locuință a fost o întreagă epopee. Dar nimic nu e imposibil. Se mai găsesc aici moldoveni, români, ruși sau ucraineni care sunt gata să-ți ofere un sfat la timpul potrivit sau chiar să îți deschidă ușile casei și te ajută cu tot ce pot. Mulțumesc pentru toți oamenii luminoși care îmi ies în cale, datorită lor e mai simplu.Ceea ce vreau să spun este că nu e ușor deloc la început, dar sunt bucuroasă că am îndrăznit să plecăm. Încet-încet lucrurile se așează la locul lor”, ne mărturisește autoarea cărții „Povestea lui Cosmin”.

20170911_075332

Unde v-ați mutat, care a fost motivul, după ce criterii ați ales locul de trai și credeți că e pentru totdeauna?

„Noi suntem acum în Statul Rhode Island, pe insula cu numele Block Island. Mai stăm câteva zile aici și ne mutăm în Carolina de Nord, orașul Charlotte. Încă nu am văzut orașul, dar sperăm mult că acolo e locul nostru. Însă chiar de nu, America e mare, găsim noi un loc sub soare aici. Am ales Charlotte pentru că e un oraș „aerisit” cum îmi place mie să spun, ceea ce înseamnă în capul meu că nu are clădiri înghesuite una în alta, e un oraș verde și are clădiri înalte doar în centurl orașului. Orașul e prielnic pentru familii, are o creștere economică de top din state și sperăm să descoperim acolo cât mai multe oportunități. Din ceea ce m-am informat are o mulțime de locuri unde poți petrece timpul cu familia. Acum urmează să mergem și să vedem și să descoperim Charlotte-ul cu ochii noștri.”

21743383_1583326368380226_8850648350948816464_n

De cele mai multe ori, principalul motiv pentru care oamenii emigrează sunt copiii. Pentru ei o fac, pentru un viitor mai bun. Ce ai cercetat despre grădinițele, școlile din SUA, sistemul medical, etc. Și ce anume te-a făcut să crezi că așa va fi mai bine pentru copilul tău?

„Ar fi o minciună să spun că am făcut-o doar pentru fiul nostru. Am venit în State și pentru mine, pentru a putea realiza ceea ce visam și acasă, dar era mai greu sau imposibil. Am plecat din Moldova, dar mai cu seamă din Chișinău pentru că e murdar, e plin de panouri publicitare, nu are aspect estetic, pentru că nu mă regăsesc în mentalitatea majorității de acolo. Însă e adevărat că fiul nostru a fost catalizatorul plecării noastre. Până a veni el pe lume nu ne gândeam la emigrare. Când am realizat că în Moldova grădinițele nu sunt așa cum îmi doresc eu să fie pentru copilul meu, școlile la fel, am început să ne gândim la plecare. Sistemul nostru medical a fost punctul decisiv. După o serie de istorii din surse oficiale, dar povestite într-o atmosferă informală, am spus „mulțumesc că nu a fost copilul meu acela” pentru că istoriile veneau din maternități și în aceeași zi i-am spus soțului meu „noi trebuie să plecăm de aici!”. Lui i-a fost mai greu să ia această decizie, după atâția ani dedicați studiilor în medicină. Dar într-un final am lăsat „totul” și am plecat. Ca să nu fiu înțeleasă greșit, în Moldova găsești și medici foarte buni, dar trebuie să ai mare grijă până îi găsești. Cunosc foarte superficial despre grădinițele, școlile și sistemul medical din SUA. Urmează acum să mă informez despre cum stă treaba cu grădinițele în statul în care ne mutăm. Ce ține de sistemul medical, este foarte scump. Am venit de acasă cu o pungă mare cu medicamente care sperăm să nu le folosim, dar le-am luat cu noi pentru orice eventualitate.”

22090106_1595056933873836_5187801393853995540_n

Cum v-ați pregătit de plecare? Îmi apăreau, uneori, pe news feed pe Facebook, postări despre faptul că făceai o pregătire, astfel încât tranziția să fie „moale”, cât se poate de ușoară pentru copilul tău. Cum îi explici unui copil mic faptul că va locui într-o altă țară, unde se vorbește o altă limbă, că nu va mai veni la terenurile de joacă deja bine cunoscute și îndrăgite poate de el?

„Partea care m-a îngrijorat cel mai mult a fost adaptarea lui Cosmin în noul loc. Știa de aproape un an în urmă că urmează să plecăm în altă țară, acolo unde locuiesc prietenii și finii noștri pe care el îi iubește mult. Era foarte entuziasmat, pentru că percepea totul ca pe o călătorie. Mai aproape de plecare i-am explicat mai pe îndelete cum stau lucrurile. I-am spus că plecăm și nu ne mai întoarcem în casa noastră și de atunci a început să spună că îi place casa lui și că nu vrea altă casă și tot așa mai departe. I-am acceptat trăirile și i-am spus că și eu simt la fel și să ne-am dat voie să fim triști ori de câte ori am simțit nevoia. Știa că în noua țară se vorbește engleza, dar asta îl entuziasmează și acum pentru că de foarte mic a început să învețe cuvinte din engleză. Acum mă întreabă la tot pasul cum e „asta” în engleză, cum e „aia”? Știam că îl rup din locurile dragi și de lângă oamenii dragi și mă simțeam vinovată pentru asta. Îl priveam alergând prin ograda bunicilor și știam îi fur această plăcere. Din aceast motiv nu a fost o decizie tocmai ușoară și sper peste ani să fie el împăcat cu ea. Primele zile au fost grele mai ales pentru mine și Cosmin. Plângeam întruna amândoi, el spunea mai mereu că vrea înapoi acasă. Acum peste 3 săptămâni ne simțim bine aici, începem să ne acomodăm și să ne placă. Cosmin îmi mai spune că îi e dor de casă, dar sper în scurt timp să reușim să creăm confort în noua noastră casă și să o îndrăgească și pe aceea. Când ești mamă trebuie să știi să faci față durerii tale și să o poți lua asupra ta și pe cea a copilului tău. Ce ține de terenuri de joacă, aici are mult mai multe locuri frumoase pe care le-a îndrăgit. Ne place să mergem la ocean să ascultăm valurile, putem merge oricât ne dorim pentru că e la câteva minute de mers pe jos. Cosmin adoră orice e legat de apă. Am descoperit o bibliotecă pentru copii aici cu o mulțime de jocuri, cărți și chiar cu activități organizate pentru copii care sunt absolut gratuite. A reușit să îndrăgească oameni și îi salută pe toți cu „Hi!” când îi vede.”

page

Ce faci ca să se adapteze copilul la noua limbă? În ce limbă vorbiți acasă, dacă în afara ei vi se adresează în engleză?

„Acasă vorbim în română. Nu-mi imaginez să vorbesc cu el în altă limbă. Uneori ne jucăm „de-a engleza” când el îmi numește obiectele, animalele, culorile ș.a. în engleză, iar pe cele ce nu le știe i le spun eu. Am observat că începe să înțeleagă câte ceva când i se adresează cineva în engleză și asta mă bucură. Cât eram în Moldova, a fost o perioadă când îi plăceau foarte mult desenele animate în limba engleză, care de altfel erau educative, din fiecare învăța câte ceva și el, dar și eu. Când a început să vorbească la 2 ani și jumătate primele cuvinte au fost în engleză, a început să numere mai întâi tot în engleză și abia apoi în română. Lui îi place să învețe  cuvinte din alte limbi și asta mă bucură.”

20170916_183420

Hai să trasăm niște comparații! Cum e tratat un copil pe stradă în SUA și cum e tratat în Moldova. Și acolo oamenii vin cu sfaturi despre cum să îți îmbraci copilul? (un exemplu izbitor ca diferență de mentalitate: în SUA, copiii se pot târî pe jos oriunde, la noi – nu. E semn de indisciplină)

„Oooo! Asta e o chestie care îmi place mult aici. Oamenii în general sunt foarte drăguți și politicoși, dar dacă te mai văd pe stradă cu un copil de mână, mai toți se înseninează și îți zâmbesc sau chiar te salută. Am auzit deja o mulțime de complimente cât de drăguț, frumos și vesel e Cosmin și ele vin mai ales din partea oamenilor în etate. La noi de exemplu m-am ciocnit de o serie de răutăți la adresa copiilor venite de la persoanele în vârstă.

Referitor la plâns și isterii. Într-o zi am văzut o fetiță trântită pe jos, plângea și dădea din mâini. În Moldova te-ai fi așteptat să auzi „Ridică-te de jos, nu mă fă de rușine, copil alintat, lasă că mergi tu acasă! Scoală acum sau te las aici!”. Aici tatăl a lăsat totul s-a dus lângă ea și a zis: „ești ok? Vrei să te iau în brațe, da cred că ai nevoie de brațele mele. Ești obosită draga mea, știu!”, mama s-a întors spre ea, a întrebat-o dacă e ok și a spus „să mergem acasă, ai nevoie de odihnă, scumpo”. Și încă ceva din puținele pe care am reușit să le remarc, în state părinții nu sunt la fel de înebuniți după igienă. Copiii se târăsc pe jos, scapă mâncarea pe jos, o pun apoi în gură. Și sunt ok. Nici un fel de mame de gardă înarmate cu șervețele umede (că eu tot sunt înrolată acolo).

21740000_1574337105945819_7557840015690977749_n

Fiul Cosmin

Cu îmbrăcatul e ironia sorții la noi. În Moldova copilul meu era mai peste tot cel mai subțire îmbrăcat. El își pune căciula abia când e frig de-a binelea. Aici sunt cei mai înfofoliți oameni de pe stradă. Americanii se îmbracă foarte subțire. Dacă eu simt nevoia să-mi iau geaca în spate, pe ei îi vezi în pantaloni scurți și tricouri sau poate îmbrăcați cel mult cu un hanorac, dar păstrând aceeași pantaloni scurți. Așa sunt obișnuiți și așa își îmbracă și copiii. Deși deja e destul de frig (timpul e ca la noi) ei încă se scaldă în ocean și vin de la plajă într-un prosop și cu părul ud. Brrrrr! Mi-e și mai frig când îi privesc.”

Te-ai mutat, ce se întâmplă cu Mămica Alăptează, ce vrei să faci în SUA? Unde veți munci?

„Cu „Mămica Alăptează” se întâmplă tot ceea ce se întâmpla până acum. Proiectul continuă cu mine sau fără. Pentru mine e un capitol încheiat. Eu sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am învățat și obținut în cei peste 2 ani în care am fost eu motorul proiectului. În SUA încă nu știu ce vreau să fac. Nu forțez lucrurile și le las pe toate să vină la timpul lor. Pentru început suntem dispuși să mergem la orice job care ne va putea aduce bani astfel încât să ne întreținem familia. Aici nu prea contează cine ai fost tu în altă țară, dar nici nu prea cred că putem pretinde la multe până nu învățăm limba foarte bine. La moment soțul meu muncește la un supermarket, eu încă stau acasă cu Cosmin, vedem cum se vor aranja lucrurile când ne mutăm. Îmi doresc să revin și eu la muncă, la oricare. Statul acasă pentru mine e tare greu. Ăsta cred că a și fost rolul principal al proiectului Mămica Alăptează în viața mea – mă simțeam utilă.”

22141054_1594169517295911_2707573883923765223_n

Sunt sigură că o să îți găsești locul tău sub soarele american, care o să te împlinească. Atunci vrem să fim primii care să audă vești, să povestească despre asta, eventual ca să îi inspirăm și pe alții să „iasă din cutie”. Îți mulțumesc pentru interviu!