Am ținut pumnii pentru ea în celebrul concurs culinar “MasterChef” la pătrat. Ana Rotaru a fost unica moldoveancă din concurs care a reușit să ajungă până în finală, dar și prima concurentă din România care a participat la un asemenea show fiind însărcinată. Despre minunea de a deveni mamă și emoțiile pe care le trăiește alături de iubitul ei, Ana ne povestește într-un interviu, colorat de pictorialul în care vedetă e haiducelul cel mic din burtică. Medicii mi-au spus că fără ajutorul lor nu pot rămâne însărcinată. S-a întâmplat o minune
Vestea că sunt însărcinată a venit ca un cadou neașteptat chiar de Revelion, pe 31 decembrie. Nu așteptam un bebeluș pentru că medicii nu-mi dădeau șanse de a rămâne însărcinată. Întrucât am fost diagnosticată cu probleme la ovare, experții în domeniu mi-au spus ferm că fără ajutorul lor nu pot rămâne însărcinată, așa că surpriza bebelușului a fost dublă. După primul test eram sigură că este o greșeală, după al doilea exact la fel. Abia la al treilea am înțeles că cel mai probabil greșesc eu, dar nu testul de sarcină, așa că am pornit în căutarea unui medic pentru confirmare.

Trofim mi-a spus: “Anișoara, totul va fi bine!”
Trofim, iubitul meu, a primit vestea imediat ce am facut al treilea test. Și el a fost foarte surprins, însă reacția lui a fost cu mult mai calmă decât a mea, spunându-mi: “Anișoara, totul va fi bine!”. Am decis să nu zicem pentru început nimănui, să ne obișnuim, întâi de toate, noi cu gândul că vom fi părinți și mai apoi să-i obișnuim și pe restul. Ne-am văzut de planuri și am mers la ski.

Îmi pare rău că nu mă pot apleca spre burtică să-l pup pe bebe
Sentimentul că ai mereu pe cineva alături de tine este, oarecum, ciudat, dar plăcut. Nici nu îl pot descrie… am întotdeauna cu cine să schimb o vorbă (râde). Îi povestesc cu vorbe calde și frumoase, mângâind cu dragoste burtica. Unicul motiv de supărare este faptul că nu mă pot apleca îndeajuns spre burtică pentru a-l pupăci pe bebeluș și a-l cuprinde strâns, strâns – acest lucru este compensat de tati. Eu îi vorbesc zilnic, uneori mă plâng pe viață, iar el este foarte receptiv și-mi răspunde cu câte un pumnișor sau picioruț. Conversația nu durează mult, dar este intensă.

 

Sunt mândră de el. E bărbat adevărat!
Experiența de la MasterChef nu a fost tocmai benefică pentru bebeluș, dar știu sigur că nici nu a avut un impact negativ. Bebe a făcut față, alături de mami, tuturor provocărilor, rezistând cu brio greutăților. Sunt mândră de el. E bărbat adevărat: a fost atât de puternic și înțelegător… După ce v-a veni pe lume o să-l întreb personal cum i-a părut experiența de bucătar din concursul pentru cel mai înalt titlu din domeniu.

 

O Anișoară și doi Trofimi?
Vom avea un un haiducel! De la bun început, Trofim era sigur că e băiat, pe când eu visam cărucioare roze, cerceluși de fetiță și deja mă pregăteam moral că va fi fetiță. Trofim s-a dovedit a fi mai prevăzător, el o ținea una și bună că e băiat și altfel sigur nu poate fi. Ne-am gândit și la nume, doar că nu am decis care va fi. Mie îmi place mult Platon și Ilie, Trofim e mai rezervat în ceea ce ține de nume – el vrea să-l numim Trofim, de altfel, ca orice bărbat, cred.

 

Nu vă fie frică de această stare – e Minunat!
Pentru femeile cărora le este frică de experiența de a fi mame nu am nici un sfat, întrucât abia urmează să devin. Dacă e vorba de sarcină, atunci recomand tuturor femeilor, doamnelor, domnișoarelor să nu le fie frică de această stare – e Minunat! Sunt sentimente foarte frumoase care merită trăite din plin, care aduc o mulțime de beneficii sănătății feminine, care aduc liniște și pace interioară, iar inima ți se umple de dragoste. Eu pot doar să le recomand viitoarelor mămici să se alimenteze sănătos în perioada sarcinii, mâncând pe săturate fructe și legume și să zâmbească cât mai mult, pentru că atunci când mămica zâmbește, zâmbetul i se transmite automat și bebelușului.

 
Vestimentația a fost pusă la dispoziție de Nikita Rinaldi
Redactare: Nadia Darie 

Distribuie articolul: