Ana Rotaru, basarabeanca cea creaţă şi simpatică de la „MasterChef”, este însărcinată în aproape cinci luni. Acesta este motivul pentru care cele mai tensionante etape ale concursului culinar „MasterChef”, au fost extrem de dificile pentru ea. Avea toxicoză și era criticată de colegi. „Când a început competiţia propriu-zisă, eram însărcinată în trei luni. Prima etapă a fost dificilă pentru mine, vomam în fiecare dimineaţă înainte de filmări. Unii dintre colegi mă judecau pentru faptul că sunt însărcinată şi stau în concurs”, a spus Ana, pentru o revistă din România.

După finala competiţiei, Ana a mărturisit că vrea să urmeze cursuri de specializare în arta gastronomică, dar şi de somelier. „Mi-aş dori să mă orientez spre bucătăria asiatică”. Cu toate acestea, nu se vede lucrând pe viitor într-o bucătărie profesionistă: „E o muncă titanică, nu cred că sunt înzestrată cu atâta duritate, putere şi tărie”.

Ana Rotaru este unica moldoveancă care a ajuns până în finala concursului culinar „MasterChef”. Ea e logodită cu iubitul ei, Trofim, pe care l-a cunoscut acum aproape cinci ani. Cei doi vor deveni la sfârşitul lunii august părinţii unui băieţel.

Sursa: click.ro 
Foto: Sport.ro

Distribuie articolul: