Tânăra care a dus numele Moldovei la emisiunea „Românii au Talent”, Ana Munteanu, este un om de creaţie desăvârşit, o visătoare şi o optimistă. Nu îşi imaginează viaţa fără pictură şi mărturiseşte că îi este recunoascătoare sorţii că a descoperit arta desenului în nisip – sandart. Lumea ei este atelierul de creaţie, îşi petrece acolo zilele, săptămânile şi anii.

Creez simboluri și transmit mesaje

Am început să pictez în nisip acum trei ani, când am pregătit un proiect pentru spectacolul „Gates”. Am lucrat atunci alături de un coleg, pentru că îmi era imposibil să mă descurc de una singură. El a rămas doar cu acea experiență, eu însă am continuat să învăţ. Sunt una dintre puţinele artiste din Moldova care face desene în nisip, pe masa de sticlă. Am încercat să promovez aceast artă și la noi, prin proiectul „Concert la Pălărie”, însă nu a prins deloc, din păcate. Oamenii nu sunt foarte interesaţi de arta plastică.

Primul lucru la care mă gândesc atunci când încep să pictez este tema lucrării: ce ar putea să placă şi să prindă la public? Apoi, schiţez pe foaie fiecare moment-cheie și abia după asta, încep să mă antrenez. De fiecare dată, îmi iese ceva diferit, mi-e imposibil să mă repet în totalitate. Muzica e ultimul element la care mă gândesc. Am noroc de un prieten, care mă ajută cu colajele muzicale. Prin tot ce fac, vreau să transmit mesaje, să creez simboluri. Pentru cinci minute de reprezentare, repet câte cinci ore, zilnic.

Ovaţiile publicului mi-au dat putere

Am plecat la „Românii au talent” fără mari așteptări, însă aveam emoții foarte mari. Camerele de luat vederi, spectatorii, juriul, totul mă emoţiona. Mă înfiora însă gândul că s-ar putea să primesc un „X” (n.r. – refuz). Aplauzele publicului mi-au dat putere, lucram fără să respir. Eram foarte concentrată, vroiam să-mi iasă linia corect, să fie desenul așa cum l-am gândit. Sunt foarte mirată de felul în care juriul reușește să aleagă pe cineva. Mie mi-ar fi foarte greu să pun pe același cântar atâtea feluri de artă.

Lumea se întreba dacă am părinți sau rude peste hotare – am doar cunoscuţi sau amici plecați. Dar, am ales tema revenirii acasă pentru că e foarte actuală. Nu e neapărat personală, dar reușește să-l atingă pe fiecare. Știu că o ucraineancă a câștigat la ei acest concurs, este talentată și toate lucrările ei sunt de asemenea adaptate specificului național.



Munca asiduă este remunarată

Nu pot face ceva foarte comercial, fac ce-mi place și nu concep să fac altceva decât pictură. Sunt destul de conservatoare, în tehnici, în metode, cred că trebuie păstrate și valorificate de fiecare artist. Eu intru în atelier la nouă dimineața și ies de acolo la zece seara. Iau pauze doar pentru orele cu studenții mei și mici treburi sau întâlniri. Sunt o bufniță, care noaptea se inspiră, iar ziua crează. Pe parcursul zilei desenez şi pictez, iar seara încep sandart-ul. Pentru el am nevoie de întuneric.

Cei 16 ani de studiere a desenului, anatomiei, compoziției şi luminii mă ajută foarte mult să înțeleg arta și să reușesc să o simt. Dacă mă apuc de o pictură tematică, citesc foarte mult înainte, mă documentez, analizez și abia apoi încep să muncesc. Vreau ca arta mea să fie perfectă şi să o înţeleagă toată lumea.

Arta adevărată trebuie să placă omului simplu, criticului de artă și colegului de lucru

Sigur că am și picturi în ulei, pe care nu le înțelege oricine, subiecte mai dramatice, dar ele sunt pentru marile expoziții. Mai fac și decor artistic, de televiziune (am făcut decorul emisiunii „Acasă Devreme”, de la Jurnal TV), în cafenele sau în cluburi de noapte, am făcut pictură pe sticlă sau tricouri. Aerografia îmi place foarte mult pentru că acolo e maximă libertate.

Nisipul cu care lucrez este unul special. L-am găsit cu mare greu. Contează cu ce granulă vei lucra, nu orice nisip este bun pentru a desena cu el. Nici sticla nu este una ordinară, ci este foarte fină şi subțire. Pentru proiectul „Românii au talent” mi-am luat masa de acasă. La vamă nu am putut să o pun pe scanner, însă vameșii au fost înțelegători, le-am arătat cum este în interior și mi-au permis să trec. La Chişinău, m-am întors cu probleme de sănătate.

Studenții mei au aflat abia acum că fac și sandart

Studenţii mei nu s-au arătat încă interesați să învețe această tehnică. Ei au de învățat pictura, până una alta. În toate mă susține mama mea, ea gătește pentru mine, ea e designerul meu personal și tot ea se mândrește foarte mult cu tot ceea ce fac. Eu sunt o visătoare, o romantică, iată de ce cercul meu de prieteni este unul foarte restrâns. Comunic cu lumea prin tablouri. Fac portrete și creații la comandă. Am vândut lucrările mele în Moldova, în România și în Cehia.

Gătitul și oglinda sunt pentru mine un lux

La oglindă stau doar când mă spăl pe dinți și mă aranjez. Eu cred că omul este frumos așa cum este el. De 8 martie, aștept în dar niște tuburi de ulei, care îmi plac. Nu caut haine prin magazine, nu prea fac shopping, mi le coase mama. Ea are o experiență de 40 de ani în domeniu. Îmi pre rău că nu prea am timp nici să citesc, o fac atunci când îmi trebuie să mă inspir pentru o lucrare sau să mă documentez despre tematica desenului. Chiar și atunci când privesc un film, eu mă uit doar la regie, imagine, lumină. Relaxarea mea este pictura, iar tot timpul meu mi-l petrec în atelier.